VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cine sunt Mariana Leahu și Victor Muntean, noii adjuncți ai șefei PA, Veronica Dragalin

Mariana Leahu și Victor Muntean sunt doi noi adjuncți ai șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Aceștia au fost numiți în fiuncție astăzi, prin ordinul Procurorului General, ce urmează a fi aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Conform structurii și statutul de personal al Procuraturii Anticorupție, Procurorul-șef este ajutat de patru șefi-adjuncți la aparatul central și de către șeful Oficiului Nord și șeful Oficiului Sud, ambii la fel deținând funcție de adjunct. Ca urmare a modificărilor structurii propuse de Procuratura Anticorupție, oficiile Nord și Sud urmează să fie lichidate, cu dispariția a două funcții de șefi-adjuncți. În prezent, pentru două poziții de adjunct al Procurorului-șef la aparatul central, se constată vacanța funcțiilor.

Mariana Leahu are o experiență profesională de peste 17 ani în organele Procuraturii. Aceasta și-a început activitatea în calitate de procuror în anul 2007, în Procuratura sect. Buiucani din mun. Chișinău, fiind responsabilă de domeniul conducerii urmăririi penale și reprezentării acuzării de stat în instanțele de fond. În 2016, după o delegare mai îndelungată, a fost transferată în cadrul Procuraturii Anticorupție fiind responsabilă de exercitarea, conducerea și reprezentarea acuzării de stat în instanțele de fond pe cauzele instrumentate de Procuratura Anticorupție.

În 2017, odată cu organizarea internă a activității pe domenii, a fost repartizată în secția judiciară unde activează până în prezent, fiind responsabilă pe domeniul analitica și integrarea UE și având în gestiune cauze de rezonanță, inclusiv cauzele penale din dosarul ,,Frauda Bancară” aflate pe rol.

Victor Muntean are o experiență profesională de peste 20 ani în organele Procuraturii. Acesta și-a început activitatea în anul 2003, în calitate de anchetator interimar al Procuraturii militare mun. Bălți, ulterior fiind numit procuror în Procuratura militară Bălți în anul 2004. Din 2007 până în prezent, domnul Muntean a activat ca procuror în Procuratura Anticorupție.

Preponderent activitatea lui Victor Muntean s-a bazat pe exercitarea urmăririi penale, exercitând urmărirea penală în cauze penale de rezonanță, finisate cu sentințe de condamnare. Acestea includ (1) cauza penală în privința fostului Președinte interimar al SA Banca de Economii în dosarul ,,Frauda Bancară” (sentința de condamnare 10 ani cu executare din ianuarie 2024); (2) cauza penală în privința judecătorului Judecătoriei raionului Drochia pentru corupere pasivă (sentință de condamnare cu executare 10 ani din aprilie 2024); (3) cauza penală în privința unui avocat și judecătorului Judecătoriei raionului Criuleni pentru corupere pasivă (sentință de condamnare cu executare 7 și 8 ani); (4) cauza penală în privința fostului director general interimar al Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău” și fostul director Departament financiar-administrativ al Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău (pe rol); (5) cauza penală în privința fostului prim-ministru al Republicii Moldova, fost ministru al economiei și alți funcționari publici în dosarul ,,Concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău” (pe rol).

În septembrie 2024, Parlamentul a modificat din nou Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, din care rezultă că, în cazul în care subiectul evaluării nu promovează procedura de vetting, în perioada examinării contestației, procurorul vizat nu poate emite acte procesuale pentru realizarea atribuțiilor de procuror sau adjunct. În alte cuvinte, în cazul în care adjunctul procurorului-șef nu promovează evaluarea Comisiei Vetting, în perioada examinării contestației, acest adjunct ar rămâne în funcție, dar fără dreptul legal de a emite acte procesuale ce țin de competența unui adjunct, de exemplu a decide asupra contestațiilor depuse, a aproba limitele acordului de recunoaștere a vinovăției, a anula sau modifica actele procurorilor ierarhic inferiori și ale ofițerilor de urmărire penală.

Așadar, având în vedere că procurorii anticorupție sunt implicați în procedură de vetting, iar rezultatele procesului de evaluare nu sunt cunoscute la moment, numirea unui candidat pe funcție permanentă, în eventualitatea unui rezultat negativ urmare a procedurii de evaluare, ar împiedica realizarea sarcinilor din poziția de adjunct al procurorului-șef și respectiv desemnarea unui alt candidat pentru poziția respectivă.

Ca rezultat, la moment, pe perioada procesului de vetting, adjuncții din cadrul Procuraturii Anticorupție sunt numiți în funcții interimare, care pot fi sistate la necesitate. Scopul instituirii interimatului este unul temporar, întru evitarea unor perturbații în activitatea instituției și depășirea situației create ca urmare a imposibilității exercitării atribuțiilor de către titularul mandatului, conform modificărilor legale intrate în vigoare în septembrie 2024.

Procuratura Anticorupție subliniază din nou necesitatea finisării procedurii de vetting în timp cât mai restrâns, să permită funcționarea eficientă a instituției în continuare și realizarea rezultatelor așteptate”, menționează PA.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.