Cinci drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în această noapte, în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra Ucrainei.
Potrivit Ministerului Apărării, prima dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din Ucraina la ora 03:56, în apropierea localității Beleaevka, pe direcția Palanca, raionul Ștefan Vodă. Un minut mai târziu, aparatul a revenit în Ucraina pe aceeași direcție.
A doua dronă a fost observată din direcția localității Starokazacie, Ucraina, în Republica Moldova prin apropierea localității Căplani la ora 03:59, dispărută de pe sistemele de monitorizare la ora 04:10 în proximitatea Carahasani, Ștefan Vodă.
A treia dronă a traversat frontiera la ora 04:09 și s-a deplasat pe direcția Palanca – Crocmaz – Olănești – Purcari – Rășcăeți. La ora 04:24, obiectul aerian a dispărut de pe radare în apropierea localității Pervomaisk, din regiunea transnistreană, aproape de frontieră.
O altă dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 04:16, în zona localității Palanca, după care a revenit aproape imediat în Ucraina, în direcția localității Maiaki.
De asemenea, la ora 05:50, a cincea dronă a fost depistată în apropierea punctului de trecere a frontierei Săiți- Lesnoe. Aparatul a traversat teritoriile celor două state, iar la ora 06:02 s-a îndreptat spre localitatea Lesnoe din Ucraina, părăsind spațiul aerian al Republicii Moldova.
Menționăm că aceste incidente vin la doar câteva ore după ce, în seara de 26 august, un alt obiect aerian a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova.







