Chișinăul, al doilea oraș, după București, locuit de vorbitori de română, marchează azi 587 de ani de la prima atestare documentară.
Pentru prima dată, numele de Chișinău a fost pomenit într-un hrisov întocmit pe 17 iulie 1436 la Vaslui. Mai exact, e vorba de o Carte Domnească de Întăritură. Prin acest act, domnii Țării Moldovei Ilie și Ștefan au dat și i-au întărit lui Oancea-logofăt pentru credincioasă slujbă mai multe sate pe Răut, Ichel și Bâc, între care Procopinți, Macicăuți și Cozarăuți. În document se precizează printre altele unele repere de stabilire a hotarelor de moșie „…și la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la izvorul unde este Seliștea Tătărească în dreptul păduricii”. Se presupune că izvorul amintit în hrisov curgea la poalele Colinei Măzărache, acolo unde s-au construit primele case ale localității, iar acum se află cea mai veche biserică din Chișinău. Multă vreme acest document nici nu se afla în Republica Moldova. Se știa doar că zace undeva în arhivele Poloniei.
Festivitățile mari dedicate orașului au loc totuși în 14 octombrie, atunci când ortodocșii de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului, unul dintre hramurile Catedralei mitropolitane din centrul Chișinăului, acolo unde mai există altare închinate voievodului Ștefan cel Mare și Nașterii Domnului.
