VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Charles Michel a cerut statelor membre să elaboreze un plan pentru aderarea R. Moldova și Ucrainei la UE

Înaintea reuniunii de vară a Consiliului european de două zile de la Bruxelles, președintele Consiliului, Charles Michel, a cerut celor 27 de state membre „să stabilească un plan de lucru” pentru eventuala aderare a Ucrainei, a R. Moldova și a țărilor din Balcanii de Vest, transmite Le Monde.

Într-o scrisoare transmisă șefilor de stat și de guvern în debutul săptămânii, Charles Michel, îi invită să „lanseze un plan de lucru” pentru extinderea Uniunii Europene (UE) pe măsură ce Ucraina, Moldova și țările din Balcanii de Vest bat la ușă. 

Charles Michel a insistat că „trebuie să luăm în considerare procesul de extindere și capacitatea noastră de absorbție”.

Cele 27 de state membre sunt acum convinse că cel mai bun răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina este un sprijin tot mai robust pentru Kiev, destinul căruia trebuie legat de cel al familiei europene, scrie Le Monde.

În același timp, UE nu poate ignora nici Chișinăul, nici Balcanii, care sunt nerăbdători după atâția ani petrecuți în anticamera UE. Potrivit publicației franceze, dacă se vor dezamăgi în Uniunea Europeană, aceste state riscă să ajungă în brațele Moscovei. De asemenea, statele membre ale UE nu pot evita nici problema costului extinderii, atât financiar, cât și politic, care se anunță unul foarte mare.

Când au acordat Ucrainei și Moldovei statutul de candidat la UE în urmă cu un an, europenii nu erau toți convinși de înțelepciunea deciziei. Berlin, Paris și Haga au avut rezerve. Dar rațiunea geopolitică a prevalat. Prin urmare, ei au deschis ușa pentru aceste țări cerându-le să efectueze o serie de reforme pentru ca negocierile pentru aderarea la UE să poată începe.

Menționăm că în perioada 29-30 iunie, la Bruxelles are loc summit UE, unde liderii statelor membre discută despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și despre sprijinul continuu al UE pentru Ucraina, precum și despre economie, securitate și apărare, migrație și relații externe, potrivit Consiliului Uniunii Europene.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.