VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Certificate de dizabilitate contra bani la Rezina: O femeie, condamnată la 5 ani de pușcărie

O specialistă în relații sociale a Structurii teritoriale pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă Rezina a fost condamnată la cinci ani de pușcărie. Femeia este învinuită de săvârșirea a 19 episoade de trafic de influență.

Cauza penală respectivă a fost pornită în luna februarie 2020. Potrivit CNA, inculpata, acționând în comun cu o altă colegă, au pretins și primit de la persoanele interesate în acordarea gradului de dizabilitate și/sau rudele acestora, care nu corespundeau criteriilor privind determinarea dezabilității, mijloace bănești ce variau între 4.000 și 18.500 lei, susținând că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Serviciului pentru Determinarea Dezabilității și Capacității de Muncă, să-i determine pe aceștia să acorde gradul de dizabilitate solicitat.

Judecarea cauzei a durat 8 luni, fiind disjunsă în privința inculpatei într-o procedură separată, aceasta recunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate și, la cererea sa, cauza penală fiind examinată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, prin sentință din 16 octombrie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea a 19 episoade de trafic de influență, și, deși acuzatorul de stat a solicitat aplicarea amenzii în mărime de 250.000 lei, acesteia i-a fost stabilită pentru concurs real de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor stabilite – pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de cinci ani în penitenciar semiînchis pentru femei.

Totodată, a fost aplicată confiscarea specială prin încasarea din contul inculpatei, cu trecerea în beneficiul bugetului de stat, a sumei ce depășește 107.000 lei.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.