Cerealele ucrainene care tranzitează teritoriul Republicii Moldova în continuare nu vor fi supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Raportul la un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Documentul propune instituirea unei derogări de la prevederile Legii cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară, prin care cerealele din Ucraina care sunt transportate prin punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni și ieșire Giurgiulești – Galați, precum și pe cale feroviară, pentru care se solicită plasarea sub regim de tranzit, să nu fie supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Potrivit IPN, această derogare se va aplica până la 14 septembrie 2024.
Potrivit autorului inițiativei legislative, deputatul Alexandr Trubca, adoptarea acestui proiect de lege va rezolva problema aglomerării create la frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.
Proiectul de lege va fi propus plenului Parlamentului spre adoptare.