VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cele cinci persoane, reținute pentru tentativă de incendiere a sediului CEC, plasate în arest

Cei trei bărbați și două femei din Slobozia și Tiraspol, reținuți pentru tentativă de incendiere a sediului CEC și mașini din parcarea IGP, au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

Potrivit Poliției, primele acțiuni ale acestora cu scop de destabilizare au fost documentate acum câteva zile, atunci când polițiștii unității de gardă a IGP au observat pe teritoriul instituției, mai exact în parcare, un bărbat care fotografia unitățile de transport personale și de serviciu ale angajaților și ale conducerii.

Tot respectiva persoană a fost observată făcând același lucru din adiacentul instituției, atât de pe strada Albișoara, cât și din direcția Gării feroviare. Fiind întrebat care este scopul aflării pe teritoriul Inspectoratului General al Poliției și necesitatea fotografierii, bărbatul s-a încurcat în declarații și nu a putut explica care este motivul.

Acțiunile acestuia au fost fixate timp de câteva zile, ceea ce a creat suspiciuni instituțiilor de drept și au sporit monitorizarea operativă a instituțiilor statului. În timpul monitorizării, alte persoane au fost observate cum, la fel, fotografiază mașinile de pe teritoriul Comisiei Electorale Centrale și a altor instituții ale statului.

Astfel, noaptea trecută, în jurul orei 03:00, ofițerii de investigație și mascații din BPDS ”Fulger” au reușit să contracareze o tentativă de incendiere a unor automobile din parcarea IGP.

Iar 3 ore mai târziu, în adiacentul Comisiei Electorale Centrale a fost observat un grup de persoane suspecte, care tocmai intenționau să incendieze ușa de la intrarea în CEC.

Persoanele au fost reținute, la ele fiind depistate două sticle cu lichid special pentru incendiere, mănuși și haine.

Tot grupul de persoane a fost identificat, din el făcând parte trei bărbați și o femeie de 25, 28, 34 și 42 de ani și o tânără de 18 ani, toți originari din Slobozia și Tiraspol.

În timpul audierilor, aceștia au declarat că au fost racolați de un bărbat pe nume Vladimir, care la moment se află în Moscova, Federația Rusă. Sarcina trasată de acesta a fost să incendieze câteva mașini din parcările IGP și CEC. Pentru aceste acțiuni le-a fost promisă suma de 5.000 de dolari, care urma să fie transferată de bărbatul din Moscova. Toate cele declarate de membrii grupului au fost confirmate prin chaturile depistate în telefoanele lor, prin care comunicau cu Vladimir și primeau indicații concrete pentru executare.

Pentru primirea banilor, aceștia urmau să plaseze în chat-uri dovezi cu poze în care mașinile IGP și CEC sunt incendiate. Tot în acele conversații s-a stabilit că, anterior, aceștia au primit indicații similare pentru a vandaliza sediul Curții de Apel.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.