VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cei șapte bărbați, reținuți în martie 2023 pentru pregătirea dezordinilor în masă, condamnați la închisoare

Cei șapte bărbați, reținuți în martie 2023 pentru pregătirea dezordinilor în masă, și-au aflat sentința. Aceștia au fost condamnați la închisoare pe un termen de la 3 ani la 3 ani și 5 luni cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Decizia a fost pronunțată de magistrații din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit datelor furnizate de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI și procurorii PCCOCS, cei șapte sunt bărbați cu cetățenia moldovenească, cu vârsta cuprinsă între 21 și 39 de ani. Aceștia își au domiciliul în nordul Moldovei, inclusiv în Bălți, iar trei din ei au mai avut abateri de la lege și au fost investigați pentru furt și jaf.

Printre cei investigați se numără și organizatorul acestui grup criminal, cu vârsta de 40 de ani, din Bălți. Acesta deține și cetățenia altui stat, în care lucra până la revenirea în Moldova, în 2023.

Mai exact, membrii grupului criminal organizat trimiși pe banca acuzaților au identificat mai multe persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați pentru comiterea faptelor ilegale.

Potrivit Poliției, erau remunerați atât inculpații, cât și cei recrutați de ei. Mai mult, membrii grupului i-au instruit în prealabil privind modul de acționare violentă în timpul manifestației. Ulterior, inculpații au organizat deplasarea acestora în municipiul Chișinău precum și cazarea lor. Inculpații au pledat nevinovați. Sentința este cu drept de apel.

Citește și: VIDEO/ Dovezi publicate de Poliție. Serviciile specializate ale Rusiei încearcă să destabilizeze situația în R. Moldova: 25 de persoane, reținute

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.