Comisia Electorală Centrală recomandă păstrarea votului prin corespondență pentru alegătorii aflați peste hotare și propune modificarea Codului electoral prin introducerea unui capitol distinct dedicat acestei modalități de vot. Recomandarea se regăsește în raportul privind implementarea parțială a votului prin corespondență la alegerile parlamentare din acest an, aprobat în ședința CEC din 22 decembrie, transmite IPN.
Potrivit documentului, la scrutinul parlamentar din 28 septembrie au votat prin corespondență 1.894 de persoane. Această metodă alternativă a fost disponibilă în zece state: Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
Pentru perioada 19–20 februarie 2026, CEC a planificat o conferință de analiză post-electorală, în cadrul căreia instituțiile și actorii implicați vor discuta provocările întâmpinate și lecțiile învățate în procesul de organizare a votului prin corespondență.






