Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat campania „7 moduri de a recunoaște dezinformarea” înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
În acest sens, autoritatea electorală va oferi în următoarele zile „sfaturi simple și practice pentru identificarea și combaterea dezinformării”.
„În preajma alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, informațiile false circulă tot mai intens. Pentru ca fiecare alegător să fie protejat, CEC dă startul campaniei „7 moduri de a recunoaște dezinformarea. Alăturați-vă efortului de a proteja votul și democrația. Împreună putem opri manipularea și putem asigura un proces electoral corect și transparent”, a anunțat CEC.
Astfel, instituția a venit deja cu două recomandări pentru cetățeni. Potrivit CEC, alegătorii ar trebui să verifice mereu sursa informației. „Cine a publicat mesajul pe care îl citești? Este pagina oficială a CEC sau un canal anonim și necunoscut? Doar sursele oficiale îți pot garanta informații corecte și sigure despre alegeri”, a subliniat autoritatea electorală.

De asemenea, CEC a mai recomandat cetățenilor să caute mereu dovezi. „Postarea pe care o vezi are un link către un document sau un site oficial ce poate fi verificat? Atenție: capturile de ecran fără sursă sunt un semnal de alarmă și pot ascunde manipulări”, se arată în următorul mesaj publicat în cadrul campaniei.

Menționăm că recent Comisia Electorală Centrală a demontat un nou fals răspândit pe rețele de socializare, în care se insinua că secțiile de votare destinate alegătorilor din regiunea transnistreană ar fi fost închise „sub pretextul influenței rusești”. În aceste postări era invocat un presupus comunicat al CEC și distribuit un link care duce către o pagină clonată a site-ului oficial, cu o extensie falsă: „.st”.






