Comisia Electorală Centrală (CEC) condamnă ferm apariția în spațiul public a unui material video trucat, care ar prezenta un buletin de vot deja ștampilat pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Potrivit CEC, imaginile sunt false și au scopul de a induce în eroare opinia publică și de a submina încrederea în procesul electoral.
„Este un fals grosolan, parte a unor campanii ostile de manipulare și antagonizare a societății”, se menționează într-un comunicat oficial. CEC subliniază că modelul buletinului de vot este aprobat doar prin hotărâre oficială, după înregistrarea tuturor concurenților electorali.
Instituția amintește că 19 august este ultima zi pentru depunerea cererilor de înregistrare a candidaților la funcția de deputat, iar tipărirea buletinelor se face strict conform legii, într-un proces transparent, supravegheat de observatori, reprezentanți ai partidelor și mass-media.
CEC îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și solicită presei să evite distribuirea materialelor neverificate, în special a celor cu indicii clare de fals informatic. Comisia avertizează că astfel de acțiuni pot distorsiona grav dezbaterea electorală și afectează libera exprimare a voinței alegătorilor.






