VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

CEC atenționează partidele că azi expiră termenul limită pentru prezentarea rapoartelor financiare pentru prima jumătate a anului

Comisia Electorală Centrală atenționează partidele politice, care nu au depus la CEC rapoartele privind gestiunea financiară pentru semestrul întâi al anului 2024 că astăzi, 15 iulie este ultima zi pentru prezentarea acestora.

Menționăm, că până la moment, din 64 de formațiuni politice înregistrate la ASP, 35 au completat, semnat și expediat la CEC rapoartele privind gestiunea financiară, iar 10 formațiuni sunt în proces de completare/semnare a rapoartelor prin intermediul SSI „Control Financiar”.

Totodată, 19 partide politice, nu au prezentat și nici nu au inițiat careva acțiuni pentru completarea rapoartelor prin intermediul sistemului informațional CEC:

CEC atenționează că neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației.

Reamintim că, potrivit prevederilor legislației electorale și ale Regulamentului privind finanțarea activității partidelor politice, raportul se prezintă în formă electronică, prin intermediul SSI „Control Financiar”. Acesta va fi semnat de către conducătorul și trezorierul partidului politic. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora. Dacă raportul privind gestiunea financiară este semnat de către persoana care asigură interimatul funcției conducătorului partidului politic, acesta prezintă confirmarea Agenției Servicii Publice.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.