Partidul Acțiune și Solidaritate nu va fi sancționat în urma contestațiilor legate de implicarea ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în acțiuni de agitație electorală fără suspendare din funcție, transmite IPN.
Sesizările au fost depuse la Comisia Electorală Centrală de către Partidul Politic „Partidul Nostru”, Partidul Național Moldovenesc și candidata independentă Olesea Stamate.
- Advertisement -
După examinarea materialelor, CEC a respins contestațiile, argumentând că pretinsele încălcări nu s-au confirmat. Autoritatea electorală a stabilit că ministrul Alexei Buzu nu figurează pe lista candidaților PAS și că participarea sa la evenimentele invocate a avut loc în afara programului de muncă.






