VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Ce spune președintele Parlamentului R. Moldova despre situația din regiunea transnistreană

Situația din regiunea transnistreană „este sub control”, iar instituțiile statului monitorizează cu atenție toate evoluțiile de pe malul stâng al Nistrului. Asigurările vin din partea lui Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău.

Situația este sub control. Instituțiile noastre monitorizează foarte atent toate mișcările și evoluțiile de pe malul stâng. Pentru moment, nu vedem motive de îngrijorare”, a declarat Igor Grosu.

- Advertisement -

El a mai precizat că autoritățile de la Chișinău trebuie să fie mereu vigilente, având în vedere prezența ilegală a trupelor ruse în regiunea transnistreană.

Evident, trebuie să fim vigilenți pentru că regimul de la Tiraspol, dar în special Forțele Militare Ruse aflate ilegal acolo, care își justifică prezența prin paza munițiilor de la Cobasna, sunt orientate mereu spre a crea aparențe, tensiuni și a justifica prezența lor, promovând narațiunea falsă că ar apăra pacea și liniștea în zonă. Dar în general, ceea ce observăm noi și concluziile sunt că situația este sub control”, a declarat Igor Grosu, înaintea ședinței Parlamentului.

Menționăm că declarațiile președintelui Parlamentului de la Chișinău au fost făcute în contextul în care acum câteva zile presa din Ucraina a scris că Rusia și-ar intensifica activitatea sub acoperire și cea militară în regiunea transnistreană, într-o acțiune descrisă de Serviciul de Informații Militare al Ucrainei (HUR) ca fiind o inițiativă a Kremlinului de a deschide o nouă axă de presiune asupra Ucrainei și de a destabiliza Republica Moldova.

Aseară și ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nostatîi, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că informațiile apărute în presa ucraineană privind intensificarea activității ruse în regiunea transnistreană și pretinse acțiuni de mobilizare ar fi „o exagerare”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.