Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că autoritățile vor instala filtre speciale pentru captarea deșeurilor toxice care s-au scurs în râul Nistru. Potrivit oficialului, în municipiul Chișinău, calitatea apei nu a fost afectată, iar consumul de la robinet nu este interzis.
El a remarcat că autoritățile au convocat o ședință de urgență, în urma căreia s-a decis instalarea unui sistem de captare a poluanților pe sectorul Cosăuți–Iampol.
„Am avut o ședință cu IGSU, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Mediului și Apele Moldovei. Astfel, am convenit că, în următoarele ore, va fi instalat un filtru, un bon de captare la Cosăuți-Ianpol ca să putem aduna și colecta deșeurile. Analizele preliminare, care s-au colectat ieri, vor fi astăzi, după amiază, și le vom comunica public. Ne asigurăm că nu există niciun risc pentru cetățeni, astfel încât aprovizionarea cu apă pentru cetățeni să fie în condiții cât mai sigure. Pentru moment, menținem recomandările de ieri de precauție”, a subliniat Gheorghe Hajder.
Totodată, oficialul a remarcat că în Chișinău nu a fost afectată calitatea apei, în timp ce locuitorii din municipiul Bălți și alte zone afectate ar trebui să dea dovadă de precauție atunci când folosesc apa de la robinet.
„Este bine ca locuitorii din municipiul Bălți și ceilalți să fie precauți, ca să nu existe anumite riscuri până vom avea rezultatele (analizelor – n.red.). Însă, la Chișinău, nu a ajuns această apă, pentru că avem și barajul de la Dubăsari, ceea ce e un filtru care nu permite trecerea acestor substanțe petroliere având în vedere că ele se mențin la suprafața apei. Noi ne vom asigura că ele sunt extrase din Nistru ca să nu ajungă mai departe”, a mai adăugat Gheorghe Hajder.
Ministrul Mediului a spus că autoritățile Republicii Moldova au cerut, printr-o solicitare oficială, informații de la autoritățile din Ucraina privind cauzele acestor scurgeri. El a mai precizat că în râu s-ar fi scurs aproximativ 1,5 tone de produse petroliere.
Menționăm că Primăria Municipiului Soroca a anunțat ieri despre o pată de ulei, care ar fi fost observată pe suprafața râului Nistru. Ulterior, Ministerul Mediului a informat că autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională în baza informațiilor preliminare despre o posibilă poluare a râului Nistru.
În această dimineață, locuitorii orașului Bălți au rămas fără apă potabilă după ce autoritățile au decis sistarea alimentării din motive de siguranță sanitară.






