Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, sugerează că va contesta decizia Curții de Apel București, care a respins astăzi cererea sa cu privire la suspendarea interdicției de intrare în România și tot spațiul Schengen.
El s-a arat deranjat de faptul că a fost solicitat de presă pentru reacții pe acest subiect și a spus că va merge în continuare conform procedurii legale.
„În ceea ce ține nemijlocit de decizia a Curții de Apel București, vom merge în continuare conform procedurii legale și vom informa pe parcurs. Cu două săptămâni înainte de alegeri, trebuie să răspund la toată mass-media, la toți deputații, la prim-ministru, la președintele țării vecine, președintele țării noastre, președintele Parlamentului. Căutați-vă, oameni de treabă și haideți să discutăm problemele cetățenilor de zi cu zi”, a transmis Ceban printr-un video publicat pe Telegram.
Amintim că reacția vine după ce astăzi Curtea de Apel București a respins cererea primarului Chișinăului, Ion Ceban, de suspendare a interdicției de intrare în România și tot spațiul Schengen.
Ion Ceban a primit pe 9 iulie o interdicție de intrare în România și tot spațiul Schengen, motivată de autoritățile de la București prin „considerente de siguranță națională”. El a catalogat această decizie drept „o acțiune strict politică”.






