Astăzi vă propun o emisiune din seria „Vocea Basarabiei de weekend”, pentru că iarăși avem în vizită un cuplu de oameni de creație, un cuplu deosebit, pentru că a venit Adrian Ursu. Unde? La Vocea Basarabiei, unde directoare este Valentina Ursu. Nu-i nicio legătură, presupun eu, între ei, doar o coincidență, dar am așteptat foarte mult această clipă, pentru că, trebuie să recunosc, sunt fanul lui Adrian Ursu în anumite momente, când lansai niște clipuri video, și țin minte fazele în care un clip m-a ținut o noapte întreagă la biroul la care desenam, și multe din desenele grafice pe care le am acum se asociază cu acel clip și cu Adrian Ursu. Uite așa ți-am făcut o declarație de admirație și de fan club Adrian Ursu, dar în cuplul acesta, bănuiesc eu, am început greșit prezentarea, pentru că mai importantă este Irina. Și sunt convins că multă lume vrea întâi și întâi să o vadă pe Irina, cea acceptată de Ursu, sau invers, Irina, care l-a acceptat pe acest, ca să folosesc termenul lui Vali Boghean, acest boschetar, că voi sunteți niște boschetari, cântăreții, adică rupeți inimile ascultătoarelor/ascultătorilor. Și deunăzi, și aici termin citatul, i-am provocat pe doi tineri pe care îi întrebam: „Care pe care a acceptat, care pe care a ales?” Și Anatol Durbală, cică, spunea Olesei: „Ha, dacă ai ști tu câți trandafiri au trecut pe lângă mine și eu m-am oprit la tine…”, și Olesea a zis: „Te las, te las să crezi, te las…”
Vocea Basarabiei: De aici, din punctul acesta vreau să întreb: la voi, în general, există o competiție – care îi mai popular și care are mai multe vizualizări și like-uri?
Adrian Ursu: Îi lăsăm pe oameni să se întrebe ca și mine, dar care e acel videoclip despre care vorbeați la început? Noi vă salutăm și poate nu o să vă vină să credeți, dar eu îmi doream să revin la interviuri, pentru că făcusem o pauză mai mare.
Vocea Basarabiei: Lumea a observat…
Adrian Ursu: Și am zis că vorbesc prea mult și încă nu am rezolvat problema asta, recunosc, dar am zis că mergând mai rar la interviuri, respectiv o să vorbesc mai puțin. Și așteptam să mă sune cineva, care să simt eu că, uite, trebuie să merg, să simt așa, dar să simt nu cu capul, dar cu inima. Și eram împreună cu Irina, și ne-ați sunat dvs., iar noi, de fapt, din prima știam răspunsul, am simțit ambii, am pus receptorul și am zis că mi se pare că acum e momentul cel mai potrivit.
Vocea Basarabiei: Deci, ne-am complementat reciproc, trecem la întrebări…
Adrian Ursu: Care-i clipul? Eu rămân cu întrebarea.
Vocea Basarabiei: „Jumătate eu, jumătate tu”…
Adrian Ursu: De la „Jumătate eu”?
Vocea Basarabiei: Da!
Adrian Ursu: Am înțeles.
Vocea Basarabiei: Recomand să vă uitați, mai ales aceștia care l-au scăpat. Deci, există competiție la oamenii de creație și pe ce paliere, și cum se produce?
Adrian Ursu: Există competiție, eu cred că există competiție mereu. Bine, depinde și de…
Irina Negară: La noi în cuplu? Că asta era întrebarea.
Adrian Ursu: Și la noi în cuplu, pentru că într-o perioadă eu spuneam că pe primul plan e familia, dar, de fapt, pe primul plan era muzica. Eu îmi făceam proiectele muzicale, iar pe planul doi era familia, iar competiția, iată, de exemplu, acum eu un pic am lăsat din proiectele personale muzicale și ne concentrăm la proiectele comune, pe ideile frumoase și inspirațiile de care dă dovadă Irina în ultimii ani. Eu încerc să fiu mai atent și să accept, să trec, în primul rând, peste faptul că eu îmi împlinesc dorințele, dar împlinim dorințele amândurora, ne unim ideile și mergem și facem proiecte noi.
Vocea Basarabiei: Irina, și nu te ofensează această indulgență sau cumva că te tipărește pe umăr marele Adrian Ursu și zice: hai să ne ocupăm de?…
Adrian Ursu: Nu de asta, nu asta am avut în vedere, dar…
Irina Negară: Probabil marele Adrian Ursu este acasă, pe ecranele cuiva de acasă, dar la noi acasă suntem la egal, cel puțin așa cred eu, așa încercăm să ne simțim.
Adrian Ursu: Așa și este!
Vocea Basarabiei: Dar dimineață la cafea nu zice: „Irina, ai văzut că am rupt târgul cu o postare”?
Irina Negară: Nu prea face postări în ultima perioadă, de asta nu are ce să zică.
Adrian Ursu: Nu aici e competiția. Am început acest interviu de la piesa „Jumătate eu, jumătate tu” și iată gândul acesta că suntem egali și piesa aceasta „Jumătate eu, jumătate tu”, mi-am dat seama la un moment dat, după ce am cântat piesa aceasta, unui cuplu de miri le-am spus: „De fapt, gândindu-mă la cuplul nostru și la experiența pe care o avem noi, este jumătate eu, jumătate tu, numai nu așa cum văd sau idolatrizează unii ca să fie 50 la 50”. E jumătate eu, jumătate tu, numai că într-o zi eu am 51 la sută din acțiuni și Irina 49, și exact a doua zi ea are 51 și eu 49 sau într-o zi ea poate avea 90 la sută și eu 10 la sută, doar că să învățăm, să știm să cedăm, atunci când știi, simți că cineva poate nu are dreptate, mai bine cedează.
Vocea Basarabiei: OK! Și aici imediat încep iar de la Irina sau, în sfârșit, de la Irina. Care sunt atuurile tipic feminine și tipic masculine în așa o competiție frumoasă? Și eu când am zis competiție, spun cu admirație, pentru că atunci când bărbatul vrea să iasă în evidență și o încurajează pe soție, și invers, da, și competiția asta ajută fiecăruia să urce cât mai sus. Începem de la banalități, pentru că se consideră că soția dimineață nu-i neapărat să iasă la cafea machiată, frumoasă și pieptănată, poate să iasă și în capot, nu, femeia care e în competiție știe că, în primul rând, în fața bărbatului trebuie să fii frumoasă, atrăgătoare etc. Asta e așa, din literatură.
Irina Negară: Corect! (Râde.)
Vocea Basarabiei: Deci, care sunt atuurile feminine și masculine ca să schimbi proporțiile acestea – 51/49, pentru viața de familie a unor artiști?
Irina Negară: De fapt, cred și sper că este adevărat ceea ce cred eu, că nu trebuie să existe competiție într-un cuplu, într-o familie, trebuie să existe doar suport, ajutor, înțelegere, indulgență, să cedezi când trebuie și să crești împreună, nu fiind într-o competiție, dar fiind într-un ansamblu, cumva așa.
Vocea Basarabiei: Hai să te întreb și mai provocator, uite, femeile din natură, așa le-a făcut Dumnezeu, sunt artiste în sensul că unde trebuie știu să simuleze un pic de slăbiciune, în realitate ea fiind mai puternică decât granitul acesta, dar simulează oleacă de slăbiciune tocmai ca să încurajeze bărbatul să o ajute. Și uitați-vă un exemplu, dacă femeia nu stă un minut în mașină așteptând ca Adrian Ursu să treacă dincolo să deschidă ușa, la un moment dat, femeia zice: „M-am săturat să aștept” și începe a deschide singură portiera. Adrian Ursu zice: „În sfârșit, nu mai are nevoie să o servesc eu când să iasă”. Și am zis așa, un exemplu, sunt convins că nu se întâmplă la voi asta, dar, uitați-vă, când parchează lumea mașinile, femeile nu știu să folosească acest atu, oleacă de reținere și gata. Iată în sensul acesta aveți voi, femeile, și dumneata în special, niște atuuri feminine foarte specifice, cum ar fi slăbiciunea sau, dimpotrivă, generozitatea? Deci, „liubimîi, na-ți o rublă, ni v ciom sebe ne otkazîvai”?
Irina Negară: Fă ce vrei cu ea, cumpără-ți ce vrei…
Vocea Basarabiei: Nu?
Irina Negară: Sigur că asta probabil și înseamnă o viață de cuplu în armonie, atunci când ne susținem, asta și este, de fapt, o susținere – să-i dai voie bărbatului să-și exprime bărbăția sau de a fi gentleman pentru a-ți deschide portiera. Și trebuie să poți ca femeie să ai răbdare acel minut, să nu ieși singură, cu toate că poți, poate să schimbi un bec singură poți, dar trebuie să-i dai lui oportunitatea de a o face pentru a se simți bărbat sau poți spăla vesela, evident că toată lumea poate, dar trebuie să îl rogi pe el…
Vocea Basarabiei: Dar mașina face asta mai bine…
Irina Negară: Dar trebuie să-l rogi pe Adrian poate uneori: „Hai, te rog, azi speli tu vesela și eu mă odihnesc”, ca să-i dau oportunitatea aceasta de a simți că eu am nevoie de el și de ajutorul lui. Și fix aceleași lucruri poate le face și el în direcția mea sau spre direcția mea de a mă simți femeie, cu toate că ar putea face el în locul meu ceva și de asta ne oferim unul altuia oportunități, ca să ne simțim eu femeie și el bărbat, așa cred că trebuie să funcționeze.
Adrian Ursu: Dle Botnaru, dar dacă o să vorbim la general și întortocheat atunci nu știu ce o să înțeleagă omul de acasă, dar e treaba fiecăruia ce o să înțeleagă. Eu știu un lucru, că mă uit în oglindă și mă uit la mine la distanță de 10 ani, pentru că anul acesta am împlinit 10 ani de căsătorie, și eu văd că ceva s-a schimbat, iată, eu vreau să vă spun lucruri concrete.
Vocea Basarabiei: A însurit barba, asta e clar.
Adrian Ursu: Eu mă uit în oglindă, asta e doar o expresie că mă uit în oglindă, dar, de fapt, mă gândesc la mine cel de 10 ani în urmă și mă gândesc la mine cel de acum…
Vocea Basarabiei: Dai filmul înapoi, hai să mai zic.
Adrian Ursu: Foarte multe lucruri s-au schimbat, chiar foarte multe lucruri s-au schimbat. Acum nu-i fac pe plac Irinei, dar constat, am constatat și astăzi că n-aș fi îmbrăcat în dimineața asta un palton anume pe care-l port acum dacă nu era Irina lângă mine. Și asta când știi să asculți un gând frumos, când știi să treci peste fricile pe care le ai, când știi să treci peste niște praguri psihologice, când știi să preiau eu de la ea, bărbatul de la femeie talentele și lucrurile bune pe care le spune, lăsând un pic din orgoliu, eu din experiența mea știu altfel și încă eu îs mai mare cu 7 ani, dar lăsând asta… Și iată când reușești să lași un pic la o parte sau, cel puțin, dacă la prima ți-a propus ceva soția, iar la început nu ți-a plăcut, ea știe, eu am învățat ca să revin la asta și să zic: „Tu știi, n-am avut dreptate”. Și iată toate aceste mici lucruri, sfaturi, pe care ea mi le dădea demult, dar eu ani de zile nu le auzeam, ea îmi spunea să petrec mai mult timp acasă cu fata și cu familia, dar eu spuneam că, da, eu o să compensez. Iată la mine cuvântul de bază era „compensare”, eu trăiam prin compensare și consideram că cel mai bun lucru pe care-l fac asta-i că eu lipsesc, dar pe urmă noi ne ducem într-o super-vacanță și pe urmă ne ducem în altă super-vacanță. Super-vacanțele dau experiențe noi, locații noi, vise realizate, poate undeva punctezi acolo niște amintiri, poze, cu adevărat e frumos să călătorești și să vezi lumea, dar asta nu compensează zilele, nopțile, lunile care tu lipsești de lângă familia ta sau am trecut la altă etapă – să fiu alături de ei, dar cu gândul tot la muzică și tot la proiecte. Nici asta nu merge, merge lucrul simplu. Și în ajutorul nostru, eu, nu știu, Irina o să-mi spună dacă este de acord, în ajutorul nostru a venit pandemia. În sensul acesta e un lucru minunat, știu că sună aiurea, știu că multă lume a trecut prin drame…
Vocea Basarabiei: Tot răul cu binele lui, asta e exact cazul.
Adrian Ursu: Deci, am spus-o, și oamenii pot să se gândească că, iarăși o să mă repet ce am mai spus și 2 ani în urmă, și 3 ani în urmă la interviuri, dar eu constat că acela a fost momentul când eu nu mă puteam opri din călătorii muzicale în Statele Unite, în Europa, în multe țări și din evenimente, că eu mergeam cu principiul acesta – bate fierul cât e cald. Eu judecam și criticam toți colegii mei, care având 3 evenimente, aveam colegi care îmi spuneau: „Am 3 evenimente astăzi, iată m-a sunat și al patrulea – nu-l mai iau”, și eu stăteam cu al șaselea și pe al șaptelea l-am luat și credeam că eu fac bine. Și-apoi mă întorc în urmă și îmi amintesc că acolo n-am cântat încă două cântece, dar se putea, trebuia să mai stau, nu că nu mi-am făcut programul, programul mi l-am făcut, dar acolo se putea încă o piesă-două de cântat și în partea cealaltă. Și mai lași un pic din hapsânie, mai lași un pic din lucruri și începi să asculți omul de lângă tine, care asta îți spune demult, dar tu asta nu auzi. Iată astea îs lucruri concrete, pe care oamenii trebuie să le facă, să se audă reciproc.
Vocea Basarabiei: Deci, de aici deduc că Irina are un atu prețios, are răbdare, corect?
Irina Negară: Nu întotdeauna…
Vocea Basarabiei: Da, sau l-ai cicălit?
Irina Negară: Da, dar am ajuns deja la etapa, „ne budem o grustnom”, despre ce a fost.
Adrian Ursu: Nu, eu am spus, asta e un adevăr, adică să mergem de unde ne-am pornit. Deci, ne-am pornit doi oameni care s-au întâlnit și ne-am plăcut. Ea mi-a plăcut și eu am zis că o să am cea mai frumoasă fată lângă mine. Și eu am cea mai frumoasă femeie lângă mine, și ea e așa de diferită, și eu am văzut-o cum ea este în oraș, cum ea este la club, cum ea este la restaurant, cum ea este cam ca și model, și când am văzut-o și încă ce gospodină e acasă și cum se face, cum se transformă în altceva…
Vocea Basarabiei: Dar și ce copil a făcut, da?
Adrian Ursu: Ce copil am făcut! De-amu aici 5% ale noastre tot îs importante, mai glumim noi așa, bărbații.
Irina Negară: Important este că am ajuns la etapa când în unele discuții eu îi zic, când nu este de acord, zic: „Bun, tu ți-ai spus părerea, eu mi-am spus părerea, uite, acum am adormit, ne-am trezit – e mâine”, că el de obicei trebuie o zi să doarmă cu ideea, să fie de acord cu ceea ce zic eu, nu că neapărat întotdeauna am eu dreptate…
Vocea Basarabiei: Asta e un ciclu, așa…
Irina Negară: Și eu zic: „Hai, gata, e mâine, acum scutură din cap și zi că ești de acord cu mine”. Oricum îi trebuie 5 minute, dar deja e mai repede, că nu e vorba de ani, nu e vorba de luni de zile, poate pe alocuri conflicte sau contradicții unul față de altul și deja lucrurile merg mai rapid, mai bine, mai accelerat.
Vocea Basarabiei: Eu când fac aceste interviuri, mă gândesc numaidecât la omul, așa e jargonul, care stă acasă pe divan – să scoată niște învățăminte și, uite, ce a spus Adrian, unii poate ar putea să ajungă la concluzia asta mai repede, nu în 10 ani sau în 5 ani, deși sunt cicluri evidente în viață, în căsnicie. Și în sensul acesta, iarăși un exemplu banal, să admitem că vă schimbați mașina, cum alegeți ce model de mașină să vă luați? Iată cum se întâmplă asta la modul practic, cum era în primii 2 ani și cum este după 10 ani de căsnicie, aplicativ, iată cum se aplică formula aceasta de 24 de ore de gândire sau cedarea reciprocă, mergem să ne luăm mașină nouă, ce model alegem și cum se întâmplă asta? Haideți să ne imaginăm așa, un micro-dialog.
Irina Negară: Hai, povestește cum a fost.
Adrian Ursu: Ca să-i ușurez răspunsul Irinei, eu am să dau deodată răspunsul. Deci era primul moment psihologic de acceptare, „zgârcenia lui Adrian” se numește, cât poate accepta un bărbat pentru soția lui, dar un bărbat deseori nu poate accepta pentru soția lui, nu de aceea că el e zgârcit cu ea, de aceea că el e zgârcit cu sine. Tu poți să aduni bani, dar să ai frică să-i cheltui. Iată una din fricile descoperite de mine.
Vocea Basarabiei: Unchiul Scrooge…
Adrian Ursu: Că eu adunam și aveam doar niște direcții în care acceptam să investesc, un pic mai mult se investește în muzică.
Vocea Basarabiei: Da, boxă, studio…
Adrian Ursu: Da! Se face, și apoi nu făceam videoclipuri, apoi cineva a zis: „Băi, dar totuși trebuie să faci oarecare videoclipuri”. Și de la videoclipul „Jumătate eu, jumătate tu”, că tot de la el am început, acolo m-au convins că trebuie de făcut videoclipul de calitate, Corina Caireac, Igor, acum nu-mi vine numele de familie, nu vreau să greșesc, echipa de băieți care lucrau cu „Zdob și Zdub” și făceau clipuri faine. Iată aici a venit acceptul de a investi și apoi investeam în asta, dar în altceva nu prea, în casă, în reparație tot cumva vine din potențialul familiei, cumva la noi, la moldoveni, e înrădăcinată chestia asta este. Și asta nu e general.
Vocea Basarabiei: Movila de nisip din fața porții.
Adrian Ursu: Da, adică vrei să faci, să construiești, dar a venit momentul când trebuie să-ți cumperi o mașină. Bine, aveam un potențial bun, că lui taică-meu dintotdeauna i-a plăcut să-și cumpere, a fost șofer de curse lungi, dar nu a fost un om de afaceri sau să aibă foarte mulți bani, dar aduna banii și-și cumpăra o mașină bună. Și a venit momentul să-mi cumpăr o mașină bună și, apropo, abia eram la începutul relației noastre, ne cunoșteam de câteva luni și am făcut primul pas, mi-am cumpărat, primul prag psihologic l-am trecut la mine, și mi-am cumpărat o mașină nouă, unica, prima și unica mașină nouă pe care mi-am cumpărat-o în 2012. În 2013 ne-am căsătorit și a venit momentul să alegem o mașină pentru Irina și… ea deja să spună mai bine cum am ales-o, ea trebuie să țină minte mai bine ca mine.
Vocea Basarabiei: Așa. Și atunci, dl Ursu a zis: „Stai, stai, știu eu ce mașină trebuie să ai tu”, nu? Cum a fost?
Adrian Ursu: Cumva așa a fost.
Irina Negară: Referitor la mașini, probabil că știu eu mai bine ce vreau decât știe el.
Vocea Basarabiei: Nu, dar cum a fost?
Irina Negară: La drept vorbind, nu țin minte cum a fost cu prima mașină, știu că noi aveam dăruiți niște bani și trebuia să mai punem ceva să ne luăm o mașină și am luat una dublu decât aveam preconizat și cam așa a fost de fiecare dată.
Adrian Ursu: Da, dar dublu după cum aveam preconizat să investim, dar în jumătate decât mi-am cumpărat mie. Deci, noi de la asta am început și apoi lucrurile au evoluat.
Vocea Basarabiei: „Svoia rubașka blije k telu”, zic rușii.
Adrian Ursu: Și apoi au trecut anii și rând pe rând s-au schimbat lucrurile. Și dacă tot vorbim de mașini, mi-am cumpărat la un moment dat o mașină care-i plăcea și Irinei, ambii eram satisfăcuți de ea. Și apoi Dumnezeu așa a aranjat lucrurile încât mi-a apărut, căutam o mașină, apropo, iarăși la jumătate de preț față de mașina pe care mergeam eu, recunosc, da, acesta este adevărul, asta era în anul 2016, cred, da, cam așa, și a apărut la o parcare o mașină exact ca aceea pe care o aveam eu în posesie, doar că de altă culoare, care-i plăcea Irinei. Și ea era mult mai scumpă, dar am făcut, țin minte că și atunci am zis: „Hai să încerc”. Și i-am spus acelui domn cu 5.000 mai puțin sau cu 6.000 mai puțin decât ea era acolo, eu eram 101% sigur că va refuza sau va spune: „Nu, 1.000 mai cred, poți să cedezi”… Și înseamnă că Dumnezeu așa a vrut și acea persoană a cedat, și a zis: „OK!”. Am negociat un pic, eu m-am ținut pe poziție, am zis că mai mult de suma asta nu și le mulțumesc și acum…
Irina Negară: Pentru că era gata să piardă, nu-i trebuia lui mașina, că el avea. Deci, de asta, când ești gata să pierzi…
Vocea Basarabiei: Deci, până la urmă, am înțeles, eu am obținut experimentul psihologic, cred că l-au observat spectatorii. Eu mă întorc la competiție și la capacitatea de a ceda. Irina, la un moment dat ai abandonat un job, o vocație și ai devenit casnică, ai devenit mămică și acum, mai nou, ești artist-cofetar, așa înțeleg eu, așa cel puțin te-am găsit eu pe internet. Și atunci, Adrian trebuia să facă niște sacrificii nu neapărat de timp sau de bani, să zică: „Uite, eu m-am realizat sau continui să am o pârtie foarte clară, hai acum să ne ocupăm de pârtia dumitale”, a fost așa? Și cum s-a întâmplat la modul practic, ce condiții ți-a creat, ce ecrane ți-a pus, sofite, ca să fie toată atenția spre dumneata și să meargă afacerea sufletească a dumitale?
Irina Negară: Probabil tot de la pandemie s-au întors lucrurile altfel și, involuntar, nefiind prea multe sărbători sau oportunități în care Adrian să se manifeste ca și artist sau să investească probabil în videoclipuri și în tema și direcția lui. Noi am muncit foarte mult, zic, noi cu echipa în patiserie, în laborator am muncit foarte mult și ușor-ușor am ajuns la o etapă în care parcă nu ne mai dezvoltam, munceam, făceam lucrul bine, așa cum știm noi, dar ne-am oprit și zic: „Hai să facem ceva”. Și iată în acest sens Adrian m-a susținut mereu, și pentru idei, și cu investiții din ce puteam noi câștiga pe timp de pandemie, mulțumesc Doamne! Și dacă ați observat din cariera lui în ultimii ani nici nu prea a reușit să lanseze videoclipuri sau piese, cu toate că le-a făcut și le mai auzim noi prin casă, dar încă le auzim doar noi…
Adrian Ursu: Deja le auzim și la radio, o piesă nouă am lansat și la radio, și la TV.
Irina Negară: Da, de câteva săptămâni…
Adrian Ursu: Și astăzi o să am ocazia și aici să cânt piesa…
Vocea Basarabiei: Abia de așteptăm, și atunci…
Irina Negară: Și m-a susținut în totalitate în direcția în care merg, așa încât el se pricepe deja foarte bine și la torturi, și la deserturi, și la cum să arate o vitrină, și ce frigider trebuie să luăm.
Adrian Ursu: Pe un exemplu concret vă spun eu, dacă vorbim de anul când a dat pandemia. Deci, în martie am făcut o pauză, am analizat ce facem, cum facem și în luna aprilie, când se apropiau sărbătorile de Paști, atunci m-am concentrat și am început să fac livrări, am început să aduc ceva, să vin la produceri, să stăm împreună, să gândim un nou proiect. Și atunci a apărut un proiect în care Irina a acceptat să apară și-i zic: „Să faci tu un mesaj, tu trebuie”. Eu deja lucram cu ea, ce ar fi bine să facă, să faci un mesaj oamenilor, să le dai o idee, să le arăți că ai creat un coș cu daruri, cu tot felul de bucate gustoase, cozonaci am făcut pentru prima oară în acel an. Până atunci făcea doar torturi și deserturi, a făcut cozonaci tradiționali, ne-am întors la tradiții, și-a adus aminte de dulceața bunicii, și-a adus aminte de rețetele de la bunica și de la strămoși, de la părinți, de la soacră, de la toți a adunat tot-tot, a făcut experimente și am lansat un proiect care din prima ediție a avut mult succes. Livrările le făceam și eu, și ea, și în producere la fel eram împreună. (…)
