VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cazurile de diabet la nivel mondial se vor dubla în următoarele trei decenii

Până în 2050, numărul bolnavilor de diabet vor ajunge la 1,3 miliarde, de peste două ori mai mult decât în prezent. Cifra alarmantă se regăsește într-un studiu global realizat de cercetători ai Institutului pentru Evaluarea Sănătății al Universității Washington din SUA, prezentat de Reuters.  

„Rata rapidă cu care diabetul creşte nu este doar alarmantă, ci şi o provocare pentru fiecare sistem sanitar din lume”, a declarat Liane Ong, autoarea principală a studiului.

Cercetătoarea a subliniat că diabetul este asociat cu o serie de afecţiuni cardiologice şi cu accidentul vascular cerebral. Numărul tot mai mare de persoane cu diabet este, pe de o parte, determinat de obezitatea în creştere şi, pe de alta, de schimbările demografice. Prevalenţa este mai mare în rândul adulţilor vârstnici.

Studiul arată că cele mai afectate țări vor fi cele din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și America Latină, acolo unde prevalența va ajunge și până la 15%.

Specialiștii fac apel la sporirea strategiilor de prevenire și combatere şi la creşterea gradului de conştientizare asupra inegalităţii, majoritatea pacienţilor cu diabet trăind în ţări cu venituri medii şi mici unde nu pot avea acces la un tratament adecvat.

În ultimii ani, comparativ cu alte țări europene, în Moldova ritmul de îmbolnăvire prin diabet, dizabilitate și mortalitate generate de diabet a crescut considerabil.

Numărul de cazuri de diabet zaharat la adulți este de 418 la 10 mii de locuitori. Anual, sunt înregistrate aproximativ 11 de cazuri noi, dintre care aproximativ 100 la copii.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.