VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Caz de corupere a votului în regiunea transnistreană, observat de un jurnalist BBC

Un caz de corupere a votului organizat în regiunea transnistreană s-a petrecut chiar sub ochii jurnaliştilor BBC, alimentând acuzaţiile de fraudă în timpul referendumului şi alegerilor prezidenţiale din Moldova despre care a vorbit şi preşedinta Maia Sandu.

După ce a votat, o femeie a fost surprinsă întrebând observatorii electorali unde îşi poate primi banii, confirmând că i se promisese că va fi plătită pentru a participa la vot. Comisia Europeană denunţă un „amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul şi alegerile din R. Moldova Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) şi primul tur al alegerilor prezidenţiale moldovene s-au desfăşurat într-o atmosferă de „amestec fără precedent” al Rusiei, denunţă luni Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

„Noi am arătat că votul a avut loc într-un context al unui amestec şi al unei intimidări fără precedent ale Rusiei (…) cu scopul de a destabiliza procesul democratic în Republica Moldova”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al CE, Peter Stano.

Tabăra „nu” a dominat mult timp cursa, însă numărarea buletinelor din dispora a inversat tendinţa, iar Rusia evocă rezultate „greu de explicat”.

Referendumul privind înscrierea în Constituţie a obiectivului aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) a condus la rezultate exrem de strânse, potrivit unor rezultate aproape definitive, publicate luni de către Comisia Electorală.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.