VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Câți ani de pușcărie va face avocatul prins cu 52.000 de euro mită: Decizia Curții de Apel Chișinău

Avocatul, prins în flagrant delict cu 5000 de euro mită, a fost condamnat definitiv. Magistrații de la Curtea de Apel Chișinău au decis că acesta va executa real pedeapsa închisorii.

Inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani din 11 octombrie 2022, acestuia i-a fost stabilită pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform prevederilor art. 901 din Codul penal, prima instanță a dispus suspendarea parțială a executării pedepsei principale aplicate, inculpatul urmând să execute real și efectiv pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani, termenul rămas de 2 ani fiind suspendat condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani. I-a fost stabilită și o pedeapsă complementară – privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de 5 ani. La fel, prima instanță a aplicat confiscarea specială, prin încasarea de la inculpat în beneficiul bugetului de stat, a echivalentului sumei de 52 000 euro, care la momentul comiterii infracțiunii constituia suma de 1.085.240  lei, cu confiscarea și altor bunuri. Împotriva sentinței au declarat apeluri avocații în interesele inculpatului, care au pledat pentru achitare”, anunță procurorii.

Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2023, a fost casată partial sentința primei instanțe și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatului i-a fost păstrată aceeași pedeapsă, cu reducerea unui an din termenul de probă. 

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție.

Reamintim că potrivit învinuirii, inculpatul, în perioada anilor 2016 – 2018, aflându-se în mun. Chişinău, activând în calitate de avocat, în vederea apărării drepturilor unei persoane, condamnate pentru comiterea infracţiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale, soldate cu deces, susţinând că are influenţă asupra persoanelor cu demnitate publică, inclusiv judecători din cadrul Curţii Supreme de Justiţie şi îi poate determina pe aceştia în vederea adoptării unei decizii de achitare a clientului său, cu eliberarea din detenţie, a pretins de la mama condamnatului suma de 45.000 euro, pe care a primit-o în mai multe tranșe, personal și prin intermediari.

Din motivul remiterii cauzei la rejudecare de către aceeași instanță, avocatul, susţinând în continuare că poate influenţa persoane cu demnitate publică, a mai pretins şi primit încă 7.000 de euro. 

Ulterior, neîndeplinindu-şi cele promise, deoarece printr-o altă decizie, Curtea Supremă de Justiție a menţinut fără modificări sentinţa de condamnare, continua să susţină că va influenţa persoane cu demnitate publică.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.