VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Câte persoane, inclusiv moldoveni, și-au pierdut cetățenia română în ultimii 10 ani

Un document emis de Ministerul Justiției la cererea deputatului AUR, Boris Volosatâi, arată situația persoanelor care și-au pierdut cetățenia în ultimii 10 ani. Potrivit documentului, 11 cetățeni provenind din mai multe țări și-au pierdut dreptul de a fi cetățeni români.

Printr-o interpelare adresată Ministerului Justiției, deputatul AUR Boris Volosatâi a cerut să i se comunice „numărul de persoane cărora le-a fost retrasă cetățenia română, defalcat pe fiecare an al retragerii, din momentul înființării Autorității Naționale pentru Cetățenie până în prezent”.

„În eventualitatea că ANC dispune de informații privind statele străine ai căror resortisanți sunt aceste persoane, am fi recunoscători dacă ni le-ați putea prezenta defalcat pe fiecare stat în parte”, se mai arată în interpelare.

Ministerul Justiției a comunicat că în perioada 2013 – 2022, au fost înregistrate 64 de cereri de retragere a cetățeniei române. Dintre acestea, au fost aprobate 11. Astfel, în anul 2013 au fost emise trei ordine de retragere a cetățeniei pentru persoane provenite din Rusia, China și Liban. În 2016, 2021 și 2022 au fost emise trei ordine de retragere a cetățeniei (una în fiecare an), pentru persoane provenite din Siria și Palestina. De asemenea, în 2018 au fost retrase două cetățenii pentru persoane din Siria și Republica Moldova, iar în 2019 au fost retrase trei cetățenii pentru persoane din Ucraina, Rusia și Republica Moldova, notează news.ro.

„În prezent se află în curs de soluționare la Autoritatea Națională pentru Cetățenie un număr de 24 de sesizări de retragere a cetățeniei române, majoritatea fiind pentru motivul prevăzut de art. 25 lit. C din Legea cetățeniei române 21/1991, republicată, cu completările și modificările ulterioare”, se mai arată în documentul emis de Ministerul Justiției.

Potrivit Legii cetățeniei, art. 25 lit. c se referă la retragerea cetățeniei pentru obținerea cetăţeniei române prin mijloace frauduloase.

Câte persoane au cerut să fie cetățenia română

Potrivit unui alt document, în perioada ianuarie 2021 – august 2023, au fost aprobate 129.338 de cereri de aprobare a cetățeniei. Potrivit Ministerului Justiției, Autoritatea Națională pentru Cetățenie are în derulare un proiect de digitalizare prin PNRR.

„În cadrul acestui nou sistem informatic va fi dezvoltat un spațiu virtual care va conține componenta de „verificare stadiu dosar”, unde persoanele care solicită cetățenia română vor putea primi informații actualizate cu privire la dosarul lor, precum și alte informații relevante necesare. De asemenea, va fi dezvoltată o componentă software dedicată gestiunii petițiilor, ce va asigura o comunicare mai rapidă cu petiționarii, obținându-se astfel și o reducere semnificativă a costurilor poștale. Contractul de finanțare prin PNRR a fost aprobat și semnat în luna iunie 2023, iar în prezent proiectul se află în curs de implementare”, a mai transmis Ministerul Justiției într-un răspuns la o interpelare a deputatului Cristian Buican.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.