VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Candidatul la funcția de premier, consultări cu reprezentanții CALM: Vom munci împreună disciplinat

Candidatul desemnat de Maia Maia Sandu la funcția de premier, Dorin Recean, a avut astăzi consultări cu reprezentanții autorităților locale, dar și cu reprezentanții societății civile.

”Am continuat discuțiile de azi cu alte două runde de consultări. Cu reprezentanții societății civile am discutat despre necesitatea unui fundament solid pentru redresarea economică, pentru a fi pe viitor mai puțin vulnerabili pe timp de criză. Reprezentanții societății civile vor monitoriza reformele începute, în special în domenii ca eficiența energetică, gestionarea proprietății publice și a întreprinderilor de stat”, a scris Recean.

Totodată, Dorin Recean, a subliniat că la întrevederea cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), a vorbit despre descentralizare și consolidarea autonomiei locale, inclusiv prin crearea condițiilor salariale și atragerea talentelor în administrația țării.

Vom munci împreună disciplinat, pentru îndeplinirea priorităților și folosirea potențialului generat de integrarea europeană pentru dezvoltarea regională”, a mai scris Recean.

Amintim că Dorin Recean, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru al R. Moldova, după ce la data de 10 februarie premierul Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.