Preşedintele rus Vladimir Putin nu şi-a îndeplinit niciun obiectiv în războiul din Ucraina, susţine cancelarul german Olaf Scholz, potrivit Reuters. Oficialul a precizat că sprijinul pentru Ucraina va fi menținut şi intensificat susținând că „nimeni nu suferă mai mult din cauza războiului dus de Rusia decât ucrainenii”.
„Niciunul dintre planurile lui Putin nu a funcţionat”, a precizat Scholz într-o declaraţie susţinută miercuri, 13 decembrie în Bundestag, adăugând că preşedintele rus a făcut o eroare de calcul fundamentală.
El a crezut că trupele sale vor ocupa Ucraina în câteva zile şi că Europa şi Occidentul democrat sunt prea divizate pentru a ajuta Ucraina eficient, a explicat cancelarul german.
„A crezut că poate seca solidaritatea Europei oprindu-ne robinetul cu gaz”, a declarat Scholz.
Putin s-a înşelat „în legătură cu curajul ucrainenilor, cu Europa, cu noi, cu caracterul democraţiilor noastre, cu voinţa noastră de a rezista imperialismului şi maniei de mare putere”, a mai spus el.
Scholz a reiterat că Uniunea Europeană este unită în sprijinul său pentru Ucraina şi, într-o aparentă referire la Ungaria, a spus că încercările de a submina valorile UE prin blocarea unor măsuri de politică externă vor eşua.
„Oricine consideră că poate submina valorile UE, la care s-a angajat fiecare stat membru, prin blocarea politicilor sale externe şi de securitate, va eşua în această încercare”, a mai afirmat el în parlament.
Sprijinul pentru Ucraina, inclusiv sancţiunile împotriva Rusiei, va fi menţinut şi intensificat atât timp cât Putin îşi continuă războiul împotriva Kievului, a subliniat el.
„Nimeni nu suferă mai mult din cauza războiului dus de Rusia decât ucrainenii, iar noi rămânem ferm alături de ei”, a adăugat Scholz.