VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cancelarul german Olaf Scholz: Putin este hotărât să cucerească părţi ale Ucrainei şi nu manifestă nicio reţinere în brutalitatea sa

Cancelarul german, Olaf Scholz, spune că Vladimir Putin este hotărât să cucerească părţi din Ucraina şi nu manifestă nicio reţinere în brutalitatea sa, relatează The Guardian.

„Ori de câte ori vorbesc cu Putin, el spune foarte clar că pentru el este vorba de a cuceri ceva”, a declarat Scholz sâmbătă, la un eveniment organizat la Potsdam. „El vrea pur şi simplu să cucerească o parte din teritoriul ucrainean prin violenţă”, a punctat cancelarul german.

„Am văzut brutalitatea de care este capabil preşedintele rus: în Cecenia, unde practic a distrus întreaga ţară, sau în Siria. Nu există nicio reţinere acolo, este cât se poate de limpede”, a declarat Olaf Scholz.

Cancelarul a mai spus la evenimentul de la Postdam că nu este clar câţi soldaţi ruşi au murit până acum în invazie, dar numărul acestora ar putea ajunge la 100.000.

Olaf Scholz şi Emmanuel Macron au vorbit direct cu preşedintele rus mai mult decât majoritatea celorlalţi lideri occidentali de la invazia din 24 februarie a Ucrainei. Scholz a vorbit ultima dată la telefon cu Putin chiar la începutul lunii decembrie, timp de o oră.

„Suntem de opinii complet diferite. Cu toate acestea, voi continua să vorbesc cu el, pentru că vreau să găsesc momentul în care este posibil să ieşim din această situaţie. Iar acest lucru nu este posibil fără a vorbi unul cu celălalt”, a justificat cancelarul german.

În declaraţiile sale de sâmbătă, Scholz a apărat, de asemenea, obiectivul guvernului său de a creşte cheltuielile pentru apărare până la obiectivul NATO de 2% din PIB, spunând că înainte de reunificarea Germaniei, aceste cheltuieli ajunseseră până la 4%. „Ţările NATO trebuie să fie suficient de puternice pentru ca nimeni să nu îndrăznească să le atace”, a spus el.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.