VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cameră de tortură pentru copii, descoperită în Hersonul eliberat

Anchetatorii ucraineni au descoperit o cameră de tortură în orașul Herson, unde forțele ruse ar fi reținut și abuzat copiii, a declarat avocatul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineţ, potrivit The Guardian, scrie digi24.

Serviciile de securitate ruseşti au ţinut copiii în ceea ce au numit „celula copiilor”, unde li se dădea puţină apă şi aproape deloc mâncare, a declarat Lubineţ, citând mărturiile rezidenţilor locali. Potrivit acestora, copiii au fost supuşi la abuzuri psihologice din partea torţionarilor ruşi, care le-au spus că părinţii lor i-au abandonat şi că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost arestat şi apoi torturat doar pentru că a făcut o fotografie a echipamentului rusesc stricat, a declarat Lubineţ.

„Înregistrăm în premieră torturarea unor copii. Am crezut că nu se mai poate ajunge mai jos după Bucea, Irpin, dar chiar am atins un nou prag în Herson”, a declarat ombudsmanul ucrainean.

The Guardian nu a putut verifica aceste informații din surse independente, însă corespondenții cotidianului au vizitat o altă cameră de tortură, tot din Herson, unde zeci de bărbaţi au fost reţinuţi, electrocutaţi, bătuţi şi unii dintre ei ucişi de soldaţii ruşi.

După luni întregi de ocupaţie, forţele ruse s-au retras luna trecută din oraşul Herson, unde erau mult prea expuse, şi s-au stabilit de partea opusă a malului fluviului Nipru, de unde execută bombardamente regulate.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.