Blocurile sanitare din 18 școli din Republica Moldova au fost reabilitate în cadrul Programului național „Construcția, renovarea, reabilitarea blocurilor sanitare în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal”, ediția 2025. Informația a fost comunicată de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
Printre instituțiile beneficiare se numără Liceul teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca, unde au fost modernizate complet patru blocuri sanitare. Lucrările au inclus dotarea cu echipamente noi și aplicarea unor soluții durabile, conforme standardelor actuale de igienă și siguranță, transmite IPN.
Valoarea totală a proiectului este de peste 460 de mii de lei, dintre care aproximativ 438 de mii de lei au fost alocați din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 23 de mii de lei reprezintă contribuția administrației publice locale. De aceste investiții beneficiază direct 1.320 de elevi și 109 angajați ai liceului.
Directorul instituției, Vasile Baș, a declarat că proiectul a îmbunătățit considerabil condițiile de igienă și siguranță din liceu, contribuind la crearea unui mediu educațional modern și sănătos pentru elevi și cadrele didactice.
În total, în anul 2025, programul prevede reabilitarea a 125 de blocuri sanitare în 22 de școli din întreaga țară. Proiectele includ modernizarea infrastructurii și construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, având ca beneficiari aproximativ 18.000 de elevi și 1.822 de angajați. Investițiile din bugetul de stat pentru această ediție a programului depășesc 20,7 milioane de lei.






