Deputații au aprobat în ședința de astăzi componența numerică și nominală a Biroului permanent al Parlamentului Republicii Moldova.
Astfel, Biroul permanent al noului Parlament de la Chișinău va avea 15 membri. Igor Grosu, președintele Parlamentului, și vicepreședinții instituției legislative, Doina Gherman și Vlad Batrîncea, vor fi membri din oficiu.
Ulterior, conform principiului proporționalității, fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” a numit în Biroul permanent șapte membri – Andrian Belîi, Lilian Carp, Ion Groza, Radu Marian, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Veronica Roșca și Marcel Spatari.
Totodată, celelalte fracțiuni parlamentare: PSRM, PCRM, Blocul Alternativa, Partidul „Democrația Acasă” și Partidul Nostru, vor avea în Biroul permanent al noului Parlament de la Chișinău câte un deputat. Este vorba despre Igor Dodon, Diana Caraman, Gaik Vartanean, Renato Usatîi și Vasile Costiuc.
Deputații PSRM s-au arătat nemulțumiți de componența Biroul permanent, invocând că aceasta nu reflectă corect proporționalitatea politică din Parlament. Socialistul Vlad Batrîncea a declarat că decizia va fi contestată.
Tot astăzi, a fost convocată prima ședință a Biroului permanent, în cadrul căreia a fost examinată componența nominală a comisiilor permanente.
Biroul permanent al Parlamentului reprezintă organul de lucru responsabil de asigurarea bunei desfășurări a activității instituției și este constituit în funcție de principiul reprezentării proporționale a fracțiunilor parlamentare. Componența acestuia include, din oficiu, președintele și vicepreședinții Parlamentului, iar ceilalți membri sunt desemnați de fracțiunile parlamentare, în limita locurilor ce le sunt alocate.






