Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va oferi un împrumut în valoare de 30 de milioane de euro pentru interconectarea rețelelor electrice dintre Republica Moldova și România. Un proiect de hotărâre care prevede inițierea negocierilor în acest sens a fost aprobat de Guvern.
Proiectul prevede construcția liniei electrice aeriene care va interconecta municipiul Bălți și municipiul Suceava, care a ajuns la cea de-a doua fază a lucrărilor.
Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, odată cu construcția acestei linii, țara noastră va fi mult mai stabilă din punct de vedere energetic și nu va mai depinde atât de mult de ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului sau în Ucraina.
Din banii oferiți de BERD vor fi finanțate câteva componente ale proiectului. Este vorba despre construcția liniei electrice de transport Bălți-Suceava, construcția unei stații electrice la Bălți, dar și reabilitarea rețelelor interne de transport al energiei din Republica Moldova.
În 2017, a fost lansat Proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”, care vizează construcția liniei electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău.