VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Vlad Batrîncea: Evident că există problema transnistreană, această problemă necesită soluții

Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, își declară disponibilitatea pentru a participa la elaborarea planului anunțat de către președinta R. Moldova, Maia Sandu, de reintegrare a R. Moldova și susține că cea mai optimă cale pentru soluționarea conflictului transnistrean sunt negocierile profesioniste și abordarea responsabilă. Declarațiile au fost făcute de către deputatul socialist în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție.

„Evident că există problema transnistreană, această problemă necesită soluții, încă o dată repet, și în plan de reintegrare, negocieri bune, profesioniste, dar și înțelepciunea necesară pentru a găsi echilibrul, pentru a oferi garanții tuturor cetățenilor țării, indiferent de pe malul drept sau stâng, pentru a găsi mecanisme clare și o formulă, dacă doriți, nu vreau să mă exprim că formula trebuie să fie magică, dar o formulă funcțională, care ar oferi tuturor cetățenilor un viitor bun. Republica Moldova nu este o insulă, există precedente și pe continentul european de soluționare a acestor probleme teritoriale, noi trebuie să aducem cea mai bună experiență și trebuie s-o implementăm, dar noi de 30 de ani tot vorbim că uite, uite, avem problema transnistreană nesoluționată și totodată puțin se face pentru a o soluționa. Ceea ce ține de prezența trupelor sunt anumite acorduri care au fost semnate în anii ‘90, inclusiv de președintele de atunci, Snegur”, a declarat Batrîncea.

Vocea Basarabiei: Sunt și acordurile din 99 de la Istanbul…

La noi prea des se vorbește despre consecințe fără o analiză a cauzelor. Este o problemă care necesită soluții complexe și o abordare foarte responsabilă și profesionistă. Și iată pot să vă zic că cu ceva timp în urmă au fost întreprinși pași concreți și au fost identificate soluții corecte, concrete pentru libera circulație a transporturilor, mărfurilor, recunoașterea diplomelor, adică soft power în diplomație, în politică, ceea ce începe apropierea, în ultimă instanță, evident că e nevoie de acord politic între malurile Nistrului, dar astăzi noi putem constata că nu există nici dialog, nici grupul de lucru, există doar cel la nivel de guvern”, susține deputatul.

Vocea Basarabiei: Dl Serebrian, vicepremierul pentru reintegrare, a fost la Vocea Basarabiei și a spus că există și chiar se menține un dialog bun între ambele maluri ale Nistrului.

Vlad Batrîncea: Noi la parlament am avut discuții bune cu dl Serebrian, d-lui știe subiectul, d-lui este destul de activ în acest domeniu, dar și d-lui a reiterat la parlament că el face tot ce este posibil ca executiv, ca guvern, d-lui nu are mandat politic sau d-lui nu este negociator politic. Noi vorbim de necesitatea dialogului politic, necesitatea soluțiilor politice, dl Serebrian asigură funcționalitatea anumitor servicii publice, domeniul sănătății, drepturile omului și multe domenii care sunt foarte importante, dar d-lui este un funcționar de la guvern și d-lui nu are mandat deplin pentru a găsi soluții.

Vocea Basarabiei: Iată, eu am s-o citez pe președinta Maia Sandu, care spunea că „vrem să rezolvăm conflictul transnistrean, dar vrem să fie rezolvat pe cale pașnică și acum se lucrează la un plan de reintegrare a Republicii Moldova”.

Vlad Batrîncea: Eu aș vrea să văd, și nu doar să văd, dar împreună cu toți colegii să examinăm documente concrete, eu tot am fost martor la declarații, dar asemenea documente și abordări sunt prea serioase pentru a vorbi doar declarativ, noi dorim să vedem conceptul, să participăm, că totuși procesul trebuie să fie participativ și incluziv. Și totuși, deprinderea aceasta de a elabora niște reforme pe sub masă, pe urmă de a le prezenta publicului larg, ulterior aceste reforme sunt criticate, se mai ia o pauză și justiția, și administrația locală și multe altele. Adică, eu nu am văzut un document, eu nu știu care sunt principiile și nu mă pot expune.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.