Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Ungheni a fost condamnat la 14 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, după ce a snopit în bătaie un consătean, care în urma loviturilor primite s-a stins din viață.
Cazul a avut loc la data de 10 iulie 2024.
Potrivit procurorilor, inculpatul, în timp ce se afla la domiciliul unui bărbat din satul Costuleni, raionul Ungheni, urmare a consumului de băuturi alcoolice, a intrat în conflict cu acesta.
În urma escaladării conflictului, i-a aplicat lovituri cu picioarele și cu o căldare din metal în zona capului, cauzându-i vătămări corporale grave, care au dus la decesul bărbatului a doua zi, la spital.
Inculpatul a pledat nevinovat. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru diverse infracțiuni.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.