VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Avocat, condamnat la trei ani de pușcărie pentru mită de 6.000 de euro

Un avocat a fost condamnat la trei ani de pușcărie pentru trafic de influență. Decizia a fost pronunțată la data de 24 februarie 2023 de magistrații de la Judecătoria Drochia.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, urmărirea penală a fost începută în luna octombrie 2021 în urma denunțului privind pretinderea sumei de 1.000 euro și susținerea de către avocat a influenței asupra judecătorul din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni pentru a-l determina să aplice în privința clientului său măsura preventivă mai convenabilă sub formă de arestare la domiciliu în loc de arest preventiv.

De asemenea, avocatul a pretins 5.000 euro susținând că are influență asupra procurorului din Procuratura r-lui Glodeni care va susține acuzarea de stat pe cauza denunțătorului, care este același client menționat supra și asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, în procedura de examinarea a căruia va fi repartizată cauza de învinuire a acestuia, în scopul de a-l determina pe procuror să solicite condamnarea la o pedeapsă cu suspendare condiționată, iar pe judecător să-l determine să pronunțe, în rezultatul examinării judiciare a cauzei penale, a unei sentințe de condamnare cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Din suma pretinsă, acesta a primit 3.000 euro, condiționând ca restul banilor în sumă de 2.000 euro să-i fie transmiși lui după expirarea termenului de atac a sentinței.

Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 2 luni, inculpatul nu și-a recunoscut vina, iar judecarea acesteia a durat 1 an și 2 luni.

Prin sentința din 24 februarie 2023, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii prevăzute de  art. 326 alin.(1) din Codul penal (trafic de influență) fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani în penitenciar de tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 4 ani. Instanța i-a aplicat măsura preventivă sub formă de arest preventiv, cu luarea imediată a acestuia sub gardă (strajă) din sala de judecată.

Totodată, de la inculpat s-a confiscat cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, mijloacele bănești în sumă de 4.000 euro, care au fost primite ilegal și destinate pentru săvârșirea de către avocat a infracțiunii de trafic de influență.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.