VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Avertismentul OMS: O nouă „bombă cu ceas” amenință Europa

Criza angajaților din domeniul sănătății cu care se confruntă sistemele de sănătate ale ţărilor europene este o „bombă cu ceas”, a avertizat pe 28 decembrie un responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care îndeamnă statele europene să investească în personalul sanitar.

„Criza provocată de numărul insuficient al lucrătorilor sanitari face deja ca forţa de muncă din sectorul sanitar şi accesul la serviciile de sănătate să plătească un preţ greu. Statele trebuie să ia acest lucru în serios şi să acţioneze rapid, individual şi colectiv prin intermediul alianţelor regionale. Numeroasele greve ale lucrătorilor sanitari în diverse ţări sunt un semnal care arată că forţa de muncă în sectorul sănătăţii se simte subestimată şi suprasolicitată. Orele lucrate peste program, remunerarea şi susţinerea profesională adesea inadecvate, criza gravă de personal şi ratele înalte de infectare şi decese de COVID-19 în rândul lucrătorilor sanitari din prima linie, mai ales în primele etape ale pandemiei, au lăsat urme adânci, a declarat agenţiei EFE directorul regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, vorbind despre provocările acestui sector în anul 2023.

„Cea mai bună modalitate de a ne arăta consideraţia faţă de toţi lucrătorii sanitari este să investim în ei, şi făcând acest lucru investim într-un viitor mai sănătos pentru noi toţi”, a îndemnat directorul OMS pentru Europa.

Apelul său vine după ce, de pildă, în Marea Britanie mii de consultaţii şi intervenţii chirugicale programate în sistemul public de sănătate pe 20 decembrie au fost amânate din cauza unei greve a asistenţilor medicali, care cer creşteri salariale.

Şi în Germania au fost amânate intervenţii chirugicale, iar în Italia organizaţiile sindicale ce reprezintă personalul sanitar au convocat pe 15 decembrie o grevă pentru a protesta faţă de subfinanţarea sistemului public de sănătate.

În Turcia, în medie 400 de medici au renunţat lunar în ultimii trei ani la profesia lor, cei mai mulţi din cauza orelor peste program şi a scăderilor salariale.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.