VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Avertismentul lui Serghei Lavrov: „Ceasul Apocalipsei se apropie tot mai mult de miezul nopții”

Serghei Lavrov a declarat, într-o discuție cu cu profesorii și studenții de la Institutul de Relații Internaționale al Ministerului de Externe, că „Ceasul Apocalipsei” se apropie tot mai mult de miezul nopții, transmite oficiosul Kremlinului.

„Securitatea globală este probabil principalul lucru, mai ales în stadiul actual, când faimosul „Ceas al Judecății de Apoi ticăie și se apropie din ce în ce mai mult de miezul nopții, este important să nu lăsăm să se întâmple acest lucru, iar noi suntem angajați activ pentru a ne asigura că nu există nicio catastrofă”, a declarat oficialul de la Moscova, transmite Digi24.ro.

Potrivit ministrului, discuția despre amenințarea unui al treilea război mondial a devenit banală, ceea ce este regretabil având în vedere creșterea sentimentului revanșard în Europa Declarațiile lui Lavrov par cel puțin ciudate, în contextul în care mai mulți oficiali ruși sunt cei care au amenințat în mai multe rânduri cu un al treilea război mondial, din cauza armamentului transmis de către țările din Occident către Ucraina.

- Advertisement -

Spre exemplu, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis în mai multe rânduri Statelor Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial.

„În ceea ce priveşte comentariul lui Trump despre Putin care „se joacă cu focul” şi despre „lucruri foarte rele” cu Rusia: Ştiu doar un singur lucru foarte rău – Al Treilea Război Mondial. Sper că Trump realizează acest lucru”, a mai transmis Lavrov.

Autor

  • Vocea Basarabiei

    Reporter la Vocea Basarabiei

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.