VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Autorul atacului armat de pe aeroport, care a ucis două persoane, a murit la spital

Rustam Aşurov, cetățeanul din Tadjikistan care a ucis două persoane la Aeroportul Internațional Chişinău, a decedat în sera zilei de luni, 3 iunie, anunță Poliția. Bărbatul se afla de vineri seara, 30 iunie, în spital, în stare foarte gravă.

Starea de sănătate a învinuitului s-a înrăutățit în ultimele zile, el fiind internat la scurt timp după ce a împușcat două persoane, iar pentru că a refuzat negocierea cu forțele de ordine, acestea au fost nevoite să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l mobiliza. 

În privința lui Rustam Ashurov a fost aplicat arest preventiv pentru 30 de zile, anunțase anterior Procuratura Generală.

Amintim că pe 30 iunie, un cetățean din Tadjikistan de 43 de ani, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate, a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară, cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră. Atacatorul ar fi membru al unui grup criminal organizat și înainte de comiterea dublului omor la Chișinău, ar fi răpit un prim-vicepreședinte al unei bănci din Tadjikistan și era căutat în țara sa. Acesta a ajuns în Moldova cu o cursă din Istanbul și intenționa ulterior să se ascundă în Uniunea Europeană.

Astăzi, 4 iulie, în Republica Moldova este zi de doliu național în semn de comemorare a celor două victime ale atacului armat. Un decret în acest sens a fost semnat la 3 iunie de președinta Maia Sandu.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.