VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Autoritățile vor să le interzică medicilor să informeze fumătorii despre alternative

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova a propus noi modificări la Legea privind controlul tutunului. Autoritățile vor să interzică lansarea pe piață a noilor produse fără fum, cum ar fi pungile cu nicotină, să înăsprească restricțiile privind fumatul în spațiile publice și să interzică medicilor să discute cu pacienții despre alternativele fără fum. În timp ce experții consideră că aceasta este o încălcare a drepturilor pacienților, care ar trebui să aibă acces la informații relevante, președintele Comisiei pentru drepturile omului, socialistul Grigore Novac, susține că fumătorii pot găsi orice informație pe internet, transmite Infotag.

Noile modificări la Legea privind controlul tutunului vizează reducerea numărului de fumători și armonizarea legislației locale cu directivele UE. Unii experți însă nu sunt de acord cu propunerile înaintate, argumentând că normele europene nu includ prevederi care să interzică medicilor să discute cu pacienții despre alternativele fără fum.

„Moldova ar trebui, desigur, să implementeze directivele europene, dar nu trebuie să meargă prea departe și să creeze precedente noi, care nu sunt incluse în legislația europeană”, a declarat Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piață.

Chircă a menționat că a fost un fumător înrăit, dar a făcut tranziția către dispozitive electronice de livrare a nicotinei, cu intenția de a renunța complet la nicotină în viitor.

„Pentru persoanele care fumează 2-3 pachete de țigări pe zi, care se află într-o situație critică, astfel de metode ar reduce semnificativ povara asupra sănătății și organismului. Medicii ar trebui să informeze în special acest grup restrâns de consumatori. Nu trebuie confundat cu popularizarea, ci ar trebui utilizat ca o strategie de reducere a riscurilor pentru fumătorii care nu pot renunța la consumul de tutun”, a adăugat Chircă.

Pe de altă parte, președintele Comisiei pentru drepturile omului, socialistul Grigore Novac, susține că un fumător poate găsi astăzi orice informație pe internet și poate decide singur dacă dorește să treacă la alternative fără fum.

„Niciun medic nu poate să-mi recomande mie sau vouă să consumăm tutun, fie prin metode tradiționale, fie prin sfaturi de genul „treci la aceste dispozitive”. De obicei, medicul te îndeamnă să renunți complet la fumat, nu promovează un anumit dispozitiv. După părerea mea, această măsură nu va afecta informarea, mai ales că trăim într-o epocă în care există internetul și informațiile pot fi obținute de oriunde. Dacă un consumator decide să treacă de la țigările obișnuite la alternative, poate găsi toate informațiile necesare pe internet”, a declarat deputatul.

Între timp, unii medici afirmă că au responsabilitatea de a discuta cu pacienții care fumează și care nu au reușit să renunțe la acest viciu, deși au încercat (potrivit OMS, aceștia reprezintă aproximativ 94%), despre produsele din tutun cu nivel redus de substanțe nocive.

„Medicii sunt singurii specialiști calificați care au dreptul să discute cu pacienții despre riscurile pe care le implică produsele din tutun și despre posibilele îmbunătățiri în cazul trecerii la produse alternative sau  renunțării complete. Dacă medicilor li se interzice această comunicare, cine o va face? Bloggeri fără studii de specialitate sau „experți de pe internet”? Acest lucru este absurd. Medicii trebuie să interacționeze cu pacienții, nu pentru a promova obiceiuri dăunătoare, ci pentru a-i informa în scopul protejării sănătății”, a declarat Constantin Buceațchi, medic neurolog și director al Centrului de Neurologie și Neuroreabilitare Neurokos.

În ceea ce privește creșterea numărului de fumători în Moldova, Novac a declarat că acest lucru se întâmplă din cauză că legile adoptate nu funcționează eficient.

„De exemplu, fumatul în locurile publice este interzis, dar în realitate, pe terase și pe străzi oamenii continuă să fumeze, deoarece nu există un control riguros. Mulți nici nu știu că există o astfel de lege. Totuși, lipsa cunoașterii legii nu te scutește de responsabilitate”, a subliniat Grigore Novac.

Conform ultimului raport al Organizației Mondiale a Sănătății, Moldova este singura țară din Europa și una dintre cele șase țări din lume (Congo, Egipt, Indonezia, Iordania, Oman) unde consumul de tutun va continua să crească. În 2020, prevalența fumatului era de 25,8%, iar prognozele indică o creștere de peste 2% în următorii zece ani.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.