Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) anunță că instituțiile statului sunt pregătite să intervină în cazul deteriorării condițiilor meteo în perioada 15–22 februarie. Potrivit instituției, autoritățile publice centrale monitorizează permanent evoluția situației și au activate protocoalele de intervenție pentru a asigura o reacție coordonată.
Responsabilii susțin că sunt pregătite măsuri pentru menținerea drumurilor în stare circulabilă, gestionarea eventualelor întreruperi de energie electrică și acordarea suportului necesar populației, în funcție de evoluția vremii.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență și responsabilitate, să evite deplasările neesențiale în condiții meteo dificile și să echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece.
Totodată, oamenii sunt atenționați să fie atenți în timpul deplasărilor pe trotuare și carosabil, precum și în apropierea bazinelor acvatice. Se recomandă pregătirea unor surse alternative de iluminat, precum lanterne, și a unei baterii de rezervă sau acumulator pentru telefon.
În același timp, cetățenii sunt încurajați să acorde sprijin persoanelor vulnerabile.
Pentru săptămâna viitoare, meteorologii prognozează temperaturi în scădere și precipitații, inclusiv sub formă de lapoviță și ninsoare.






