VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

După Olanda, președinta Maia Sandu merge mâine la București

Șefa statului, Maia Sandu, merge mâine la București, acolo unde va participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Evenimentul, care este la treia ediție, va fi găzduit la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis, transmite IPN.

Președinția de la București menționează că la evenimentul de nivel înalt vor fi reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă. La fel, vor participa partenerii strategici ai Inițiativei celor Trei Mări (I3M) – Statele Unite, Comisia Europeană și Germania, precum și o serie de invitați speciali. Printre participanți se mai numără și reprezentați ai unor importante organizații internaționale, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială. Administrația prezidențială de la Chișinău precizează că la București Maia Sandu se va întâlni cu șefi de stat și de guvern din Europa Centrală și va discuta investițiile în proiecte de infrastructură care ne vor conecta la Uniunea Europeană.

Pe 7 septembrie, Guvernul României, sub înaltul patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, va organiza o nouă ediție a Forumului de Afaceri al I3M. În cadrul lucrărilor Summitului, liderul de la Cotroceni va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M (iunie 2022- septembrie 2023), reflectate, de asemenea, în Declarația Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuțiilor.

„Aceasta va constitui un reper important pentru activitățile viitoare ale I3M, vizând direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei și al digitalizării, dar și privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei. Prin adoptarea Declarației de la București, Grecia va deveni cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova vor obține calitatea de state participante asociate la I3M”, se arată într-un comunicat de presă al administrației prezidențiale de la București.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.