Austria a anunțat sâmbătă că va sprijini cel mai recent pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, renunțând la opoziția exprimată anterior și eliminând astfel un obstacol important înaintea votului programat pentru începutul săptămânii viitoare, transmite Reuters, citată de News.ro.
Miniștrii de Externe ai statelor membre UE se vor reuni luni, la Luxemburg, pentru a finaliza al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, ca reacție la invazia Ucrainei.
Reuters relatase anterior că adoptarea măsurilor era blocată de cererea Austriei ca Uniunea Europeană să deblocheze o parte din activele rusești înghețate, pentru a compensa pierderile suferite de Raiffeisen Bank International, sancționată de autoritățile ruse.
„Austria sprijină menținerea presiunii asupra Rusiei și va aproba luni al 19-lea pachet de sancțiuni”, a transmis Ministerul de Externe de la Viena.
Noul pachet de sancțiuni include restricții în domeniul energiei și al finanțelor, printre care interzicerea importului de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia începând cu 1 ianuarie 2027, termen devansat cu un an față de data stabilită anterior.
Slovacia a exprimat, la rândul său, rezerve față de anumite prevederi, însă diplomați europeni au precizat că Comisia Europeană va trimite luni o scrisoare oficială pentru a răspunde preocupărilor Bratislavei. Până în prezent, nici Ministerul slovac de Externe, nici Comisia nu au comentat situația.






