Despre integrarea R. Moldova în UE și Adunarea Națională „Moldova Europeană”, care va avea loc la data de 21 mai, despre valurile de migrație, despre bucuriile și necazurile moldovenilor aflați peste hotare colega noastră Valentina Ursu a discutat cu Viorica Țîmbalari, moldoveancă stabilită de mai mulți ani în Franța, care este și juristă, antreprenoare, activistă civică, membră a Consiliului de Administrare Coaliția Națională „Viața fără violență în familie”, fondatoarea Asociațiilor Obștești „Help” Moldova și „Help” Europe și a platformei Ofemeie.com; cofondatoarea Asociației de fotbal pentru copii „Bassarabia”(Franța).
Viorica Țîmbalari: Multe femei din comunitatea noastră de femei pe care am creat-o la Paris spun că au ajuns acolo anume pentru că au mers după soții lor, după partenerii lor. Asta e specific, așa, țărilor Franța, Germania, mai puțin, Italiei. Cu Italia a fost invers, cumva femeile au ales această cale.
Vocea Basarabiei: Dar în Franța se află mulți moldoveni, eu am fost la Briceni, la nordul Republicii Moldova, și îmi spuneau cei de la Corjeuți că au reușit să construiască o localitate similară în Franța, pentru că s-au ademenit unul pe celălalt și de la tată, apoi mama și copiii, și s-au reîntregit familiile. Câți s-ar afla în Franța?
Viorica Țîmbalari: După statistica oficială, la ambasadă când am discutat, sunt 3.000, dar neoficial suntem 150.000, 100.000 suntem stabiliți de lungă durată și 50.000 se duc cu pașapoarte biometrice, suntem foarte mulți.
Vocea Basarabiei: Și deja se vorbește că sunt 3 valuri de persoane care au ales să guste din pâinea de peste hotare?
Viorica Țîmbalari: Eu cred că da. Acum deja vorbim de aceste 3 valuri și, în general, în ultima perioadă am impresia că vin toți, deci nu mai este nicio diferență de statutul lor aici social, financiar și economic, nimic, ei pur și simplu aleg să plece.
Unii moldoveni care pleacă peste hotare se gândesc că nu vor primi 10.000 de lei sau 500 de euro, dar vor primi două mii de euro, dar ei cheltuiesc 1.500 de euro, până la urmă…
Vocea Basarabiei: Dar s-a format deja un fel de modă că a plecat vecinul, a plecat sora trebuie să merg și eu?
Viorica Țîmbalari: Este și asta. Apropo, eu cred că este și asta anume la persoanele acestea care nu au familii, care sunt cu acte moldovenești biometrice. Eu când vorbesc cu ei, asta îmi și spun că „prietenul mi-a zis că de ce stai aici, hai și tu acolo”, după care ei vin, dar se dezamăgesc în scurt timp, pentru că nici acolo nu sunt salarii de vis sau integrarea asta în câmpul muncii nu-i atât de ușoară și nici nu sunt atât de mari salariile, salariile lor sunt pentru ca să trăiești acolo, deci proporțional cheltuielilor din Europa. Și ca să economisești suma ceea pentru care se duc mulți trebuie să te jertfești acolo cu traiul, să trăiești cu mai mulți într-o odaie, să te limitezi la produsele alimentare, la îmbrăcăminte și asta creează un disconfort pentru ei, fiindcă ei nu se așteaptă la asta. De fapt, ei se gândesc că, dacă se duc acolo, gata, nu vor primi 10 mii de lei sau 500 de euro, dar vor primi două mii de euro, dar ei cheltuiesc 1.500 de euro, până la urmă.
Vocea Basarabiei: Și unii ajung să trăiască în depresie?
Viorica Țîmbalari: Da, unii ajung să trăiască în depresie, pentru că mulți au și această barieră – „cum să mă întorc înapoi? Am plecat, asta-i o rușine”. Lor li se pare că dau un pas în urmă sau își motivează cu asta – „am plecat, gata, trebuie să mă chinui aici, cum să schimb altă țară?”. În rândul tinerilor observ că schimbă foarte des țara, vin în Franța, după care se duc în Anglia, fiindcă aud că acolo-i mai bine, după care în Norvegia, dar, până la urmă, ei se confruntă cu aceleași probleme. Mai mult le-aș dori tuturor să aleagă o țară și să încerce să se integreze, pentru că, până la urmă, ei călătoresc în 3-4 țări și nicio țară nu au cunoscut-o îndeajuns și nici limba nu au învățat-o, nici cu o profesie nu s-au putut alege, nici să se integreze și se întorc dezamăgiți în Moldova.
Acum este a treia oară când plec, deja am 5 ani de când stau acolo stabil, am 3 copii, avem o afacere de familie a soțului, iar eu mă ocup cu proiectele sociale, doar asta fac.
Vocea Basarabiei: Să vorbim despre propria poveste, istorie. Cât de ușor a fost să te integrezi acolo, în societatea franceză?
Viorica Țîmbalari: Eu am plecat prima dată la 18 ani și mi-a fost greu, m-am căsătorit, am plecat cu soțul și eram însărcinată, am născut fetița și la scurt timp, la un an, m-am întors înapoi anume din motivul că nu mă puteam integra, îmi era greu, fără părinți și resursele financiare erau limitate și m-am întors, am zis că nu pot acolo, după care iarăși am plecat. Și iată acum este a treia oară când plec, deja am 5 ani de când stau acolo stabil, am 3 copii, avem o afacere de familie a soțului, iar eu mă ocup cu proiectele sociale, doar asta fac.
Vocea Basarabiei: Hai să vorbim despre proiectele sociale.
Viorica Țîmbalari: Da, primul lucru pe care l-am făcut când am plecat în Franța, în 2019, am deschis o organizație nonguvernamentală acolo, „HELP Europe”, și am încercat să unesc comunitatea de moldoveni. Și eu cred că mi-a reușit, noi acum suntem o comunitate unită, ne întâlnim la evenimente de dezvoltare personală în număr de 50, 100 de moldovence, pentru că comunitatea mea este pentru femei, așa se și numește – „O femeie”. Mi-a plăcut foarte mult ultimul eveniment pe care l-am avut, am fost 120 de femei și din țările celelalte din Europa m-au telefonat și au spus că vor și ele o comunitate așa ca la noi la Paris. Și vom merge cu următorul eveniment la Milano, care va avea loc în curând, pe 1 mai, și încercăm să creăm această comunitate, pentru că mie asta mi-a lipsit când am ajuns acolo. Eu am înțeles că noi suntem foarte dispersați și așa și eram, toți erau cu ale lor chestii, întrebări, dar eu am vrut să le transmit mesajul că până când comunitatea noastră n-o să fie unită, noi nu putem să ne ajutăm reciproc.
Vocea Basarabiei: Dar ar trebui să se plieze și interesele, pentru că unul, de exemplu, are drept scop să facă mulți și foarte mulți bani, să-și cumpere casă, să-și cumpere mașină, să ajute copiii, alții, din contra, ar vrea să îmbine plăcutul cu utilul, să meargă și la job, dar să aibă posibilitate și să socializeze, să se intereseze și de alți concetățeni care au ajuns acolo peste hotare, și mai există și altă categorie, care chiar cu vocație și dedicație vor să păstreze tradițiile de acasă și se întâlnesc în cadrul unor evenimente importante, dar tot asociațiile probabil sunt cele care trezesc interesul și care pot să-i mobilizeze pe cei care vor să se implice în asemenea acțiuni?
Viorica Țîmbalari: Eu, în general, tuturor le recomand măcar 5% din timpul lor să-l dedice totuși comunității noastre, fie că ei sunt în Moldova sau peste hotare, să te concentrezi mult pe lucru, eu am avut în comunitate așa femei care erau concentrate foarte mult pe lucru, casă, până la urmă, oricum au venit la un eveniment și au spus: „Păi, aici e altă viață. Acum simt că pentru mine am venit”. Și avea frustrarea asta că a lăsat copiii, că a lăsat soțul, că nu știu ce, dar ea s-a simțit bine și a zis că „eu acum trăiesc”. Nu aș recomanda să ne axăm foarte mult pe muncă și pe treburile casnice, pentru că la un moment dat oricum ajungem că, fiind persoane sociale, vrem să comunicăm. Dar, da, sunt categoriile acestea de persoane care sunt concentrate mai mult pe activism, dar misiunea noastră este totuși ca, ei au un dor foarte mare de casă și ca să le consolăm un pic dorul acesta cu un balsam, iată atunci când ei vin în comunitatea noastră de moldoveni acolo, ei se simt un pic ca acasă, își alină cât de cât dorul acesta și se simt bine.
Vocea Basarabiei: Acesta e unul din proiecte și mai ai și altele?
Viorica Țîmbalari: Da, avem aici în Moldova, organizația HELP, în care acum mai mult suntem concentrate pe refugiate și pe femeile din comunitatea-gazdă de integrare și lupta cu violența în familie atât în Europa, cât și în Moldova. În Europa de când am plecat am văzut că femeile noastre suferă foarte multă violență, de fapt, ca și aici, deci nu e nicio diferență că au plecat, și-au luat în bagaj tot aceleași metode de reglare de conflicte. Și, apropo, încă mai mult se acutizează în diasporă violența în familie, și nimeni nu vorbește despre asta. Mie îmi pare foarte rău că de fiecare dată când am ocazia să vorbesc cu reprezentanți ai instituțiilor noastre le spun că femeile noastre odată ce au plecat nu înseamnă că nu mai sunt ale noastre și, la un moment dat, ele au să vină înapoi, multe dintre ele, mai ales cele plecate în Italia, mamele noastre. Dar de ce acolo se acutizează? Din motiv că acolo ca să te duci la un job este mult mai greu, pentru că ai copii, nu ai părinții alături, cine să te susțină, să stea cu copilul? Nu ai această posibilitate, creșele sunt foarte scumpe și partea financiară stă pe soț și, respectiv, este o dependență financiară de banii soțului.
Vocea Basarabiei: Iar soțul uneori înțelege că…
Viorica Țîmbalari: …asta este puterea lui, prin care poate manipula femeia.
Ca o femeie în diasporă să se realizeze, ea are nevoie de suport pentru copii, susținere din partea soțului, în momentul când nu le are, ea devine victimă…
Vocea Basarabiei: Și poate s-o influențeze?
Viorica Țîmbalari: Așa și face. Deci, bărbații noștri ca să se simtă cumva importanți, să zic așa, își atribuie acest rol și, mai mult ca atât, multe femei din comunitatea noastră vor să se rupă, să iasă la lucru, dar el nu-i permite. Aici despre ce vorbim? Plus la asta, mulți bărbați sunt concentrați doar pe lucru, relaxarea lor este alcoolul în weekend și la fel creează conflicte și multe-multe altele, dar femeia nu se poate realiza. În final, ca o femeie în diasporă să se realizeze, ea are nevoie de suport pentru copii, susținere din partea soțului, în momentul când nu le are, ea devine victimă.
Vocea Basarabiei: Și în ce constă ajutorul pe care îl oferiți voi – în consiliere psihologică, în ajutarea persoanei ca să-și găsească și ea un job, ca să nu mai fi dependentă doar de leafa soțului?
Viorica Țîmbalari: Noi, în primul rând, am deschis linia roșie, un număr unic de telefon la care ele pot să ne sune și să vorbească în limba noastră, pentru că în Franța, în general, au structuri sociale foarte bine puse la punct pentru protecția femeii, dar faptul că ele nu cunosc limba, că nu învață limba atât femeile, cât și bărbații, noi am creat această punte, să-i zicem, între autoritățile franceze și aceste femei. Ele ne contactează, noi avem o persoană competentă care răspunde la aceste apeluri și ea povestește problema cu care se confruntă, fie că soțul i-a luat actele, ea vrea să se întoarcă în Moldova, dar fără acte nu se poate întoarce. Aici suntem în colaborare cu ambasada și putem să-i perfectăm „pașaport alb” pentru o singură călătorie. Alte femei suferă de violență și noi încercăm să le plasăm la un centru din Franța, altele nu cunosc că trebuie să sune la poliție pentru ordonanța de protecție și noi le ghidăm. Avem juriste moldovence care fac voluntariat la noi și le ajută cum să pregătească documentele pentru divorț și în tot acest proces; multe femei sunt șantajate cu copiii. Soții le spun că, dacă pleacă, ei o să le ia copiii, întrucât ele nu lucrează. Și iată multe stau anume din această cauză. Altele vor să se întoarcă acasă, dar au frica asta că ce o să zică lumea, mama, tata: „Cum ai plecat în Franța, în Norvegia, ai plecat peste hotare, noi credem că la tine totul e bine, dar tu vii înapoi și spui că ești bătută?”. Acum noi și în Norvegia avem linia roșie și în curând vom deschide-o și în Italia.
Vocea Basarabiei: Acum stau și mă gândesc că nu trebuie să generalizăm, pentru că probabil aceste cazuri sunt sporadice, nu știu dacă sporadice, dar nu chiar cu o intensitate atât de mare se repetă necazurile unora dintre cele care au ajuns în Franța?
Viorica Țîmbalari: Bine, 6 din 10 suferă de violență în familie atât în Moldova, cât și în Europa. Aceasta-i o statistică generală, indiferent de statutul lor social.
Vocea Basarabiei: Alarmantă statistică.
Viorica Țîmbalari: Da, e foarte alarmantă. Pur și simplu, eu din experiența noastră, că noi de unde aflăm de cazurile acestea? Femeile se duc și-și fac proceduri de înfrumusețare la alte moldovence și acolo ele povestesc. Noi acolo am făcut și o broșură în care femeile acestea au fost instruite ca să le spună unde pot apela dacă au probleme, pentru că aici în Moldova noi putem povesti mamei, unei prietene și cumva încercăm să o ajutăm, dar acolo ele sunt singure și evită totuși să spună despre asta, pentru că sunt într-o țară străină, dar suferă multe de violență.
Vocea Basarabiei: Dar stau și mă gândesc că de ce să nu aibă încredere în forțele proprii, adică bărbatul se poate descurca, iar femeia nu?
Misiunea noastră este de a valorifica potențialul femeilor și de a le vorbi că ele au potențial și ele pot face, pentru că deseori, de ce ele cad în această plasă, să zic așa, pentru că tot agresorii, tot soții le impun asta, că tu nu cunoști, tu nu știi…
Viorica Țîmbalari: Dar ele nu sunt sigure în forțele proprii.
Vocea Basarabiei: Și trăiesc cu acest complex al inferiorității?
Viorica Țîmbalari: Da, misiunea noastră este de a valorifica potențialul lor și de a le vorbi că ele au potențial și ele pot face, pentru că deseori, de ce ele cad în această plasă, să zic așa, pentru că tot agresorii, tot soții le impun asta, că tu nu cunoști, tu nu știi… Ce o să faci aici fără mine? Dar tot spunându-i asta și repetând-o, cumva femeia începe să creadă în asta, și am mai avut, de exemplu, și în familie i-a spus asta mama, tata, dar noi avem asta și știm că noi când am fost copii permanent nu s-a pus în valoare ceea ce făceam bine, mai mult când am făcut rău și mai puțin când am făcut bine.
Vocea Basarabiei: Să vorbim și despre cum reușiți să vă descurcați pe dimensiunea ajutorării refugiaților. Republica Moldova și-a făcut un nume bine cunoscut în lume – „țară mică, inimă mare”. Până la 100.000 de refugiați continuă să se afle pe teritoriul Republicii Moldova, oamenii care au fugit din calea războiului pornit de Rusia în Ucraina. Care vă sunt preocupările voastre?
Viorica Țîmbalari: Când s-a început războiul, chiar din 24 februarie, eu eram în Franța și am auzit, prima ce am făcut – am organizat toată diaspora și toți francezii, apropo, s-au mobilizat, și italienii, și din Austria, și am trimis acasă TIR-uri întregi de produse. Asta noi am făcut prima acțiune, dar a fost foarte complicat să aducem toate acestea și să trecem vama aici, în Moldova, a fost un proces greu, până în Moldova s-a mai stabilit cum facem și cum aducem în țară aceste bunuri, dar am reușit. Acesta a fost primul pas, după care, eu având organizația aici, HELP din Moldova, am început să aplic la proiecte, pentru că au fost redirecționate fonduri multe pentru asta.
Vocea Basarabiei: Fonduri europene, fonduri occidentale.
Viorica Țîmbalari: Da, de la agențiile ONU noi lucrăm mult, și am început să le acoperim necesitățile lor, ele s-au schimbat în permanent necesitățile femeilor și ale refugiaților, că sunt mai mult femei aici și copii. La moment vorbim mai puțin de ajutor ce ține de produse alimentare, de igienă, ceea ce era înainte foarte actual, acum noi mai mult vorbim de integrarea lor aici – acte, copii la școală, limbă învățată, încadrarea în câmpul muncii, deschiderea afacerilor, conturi bancare nu-și pot deschide, de exemplu, statutul acesta de refugiat, iată noi acum pe componenta asta și consiliere psihologică.
Vocea Basarabiei: Și cu câte cazuri ați putea să spuneți că astăzi vă mândriți că ați rezolvat?
Noi am interacționat cu aproape 8.000 de femei la seminarele și consultările noastre, și individuale…
Vocea Basarabiei: Și le-ați găsit joburi unora?
Viorica Țîmbalari: La unele, da, joburi, pe altele le-am ajutat să ia fonduri pentru afaceri. Și iată acum suntem într-un proiect unde ele vor învăța partea antreprenorială, după care o să le dăm 5 granturi pentru a deschide o afacere.
Vocea Basarabiei: Dar ce afaceri pot practica ele în Republica Moldova?
Viorica Țîmbalari: Multe saloane de frumusețe și-au deschis, atelier de cusut, bucătari iată au fost încadrați în câmpul muncii, asistenți sociale, altele lucrează la distanță, avem refugiate contabile, dar, la fabrici de cusut foarte multe s-au încadrat, pentru că este nevoie de un șir de acte pentru a te încadra în câmpul muncii, la Migrație și Azil au nevoie de informație suplimentară, dar le ajutăm ca să se integreze în câmpul muncii și să fie autonome financiar.
Vocea Basarabiei: Dar ce se mai crede? Că după mai mult de 400 de zile de război în imediata vecinătate a Republicii Moldova cetățenii încep să se obișnuiască că e război și adică nu mai reacționează.
Viorica Țîmbalari: Da, e păcat, eu tot la început, țin minte, când atât de mult noi ne-am mobilizat toți, acum cumva ne-am obișnuit, dar cred că asta este firea omului. Și ei, apropo, refugiații, s-au obișnuit, de fapt, lor nu tare le place să le spunem „refugiați” și eu evit acest cuvânt.
Vocea Basarabiei: Dar cum ar trebui să le spunem?
Viorica Țîmbalari: Ei spun că sunt cetățeni ucraineni, care temporar se află în Republica Moldova, ei așa preferă, le place mai mult. Iată, cetățenii ucraineni aflați aici, ei așa și spun: „Am crezut că am venit pe 2-3 săptămâni, dar noi avem deja peste un an”. Și am înțeles că ei aveau bugetele lor, au venit cu ceva finanțe și acum nu mai au, iar războiul nu se mai termină. Apropo, ceva curios mi-a spus una din refugiate, zice: „Tu vezi, proiectele voastre deja nu se dau pe 2-3 luni, că înainte așa se dădeau? Acum se dau pe un an, pe un an și jumătate, înseamnă că războiul nu o să se termine”. Ei așa îmi zic, înseamnă că ei cunosc că războiul nu o să se termine curând. Și, într-adevăr, proiectele acum se dau pe un an, un an și ceva înainte, și pe ei asta îi sperie foarte mult.
Vocea Basarabiei: Acum putem trage concluzia că ești un om împlinit, pentru că ai reușit totuși multe să le faci, chiar dacă inițial ți-a fost și ție greu, exact așa cum le-a fost greu foarte multora din cei care au ales calea străinătății. Omul se împacă cu lucruri mici care au valoare mare?
Viorica Țîmbalari: Da, eu cred că da, eu sunt împlinită, pentru că eu fac lucruri pentru comunitate și asta vreau să facă cât mai multă lume, nu e vorba doar de noi, nu e vorba doar de familia noastră, doar de rudele noastre, e vorba despre o comunitate pe care noi trebuie să o dezvoltăm și să fie sănătoasă, pentru că și copiii noștri tot acolo în comunitate îi duci până la urmă. Ce așteptări ai de la ea până nu participi tu și până nu pui și tu umărul? Piatră cu piatră se construiește o comunitate sănătoasă și eu cu asta mă împlu și mă satisfac.
E bine să păstrăm totuși aceste valori, nu înseamnă că toți trebuie să facem asta, eu am posibilitate pentru că sunt susținută de familia mea, nu toți pot să facă, să dedice 80% din timpul lor pentru comunitate, dar cei care pot, de ce să nu o facă?
Vocea Basarabiei: Dar în jur se vede și indiferență?
Viorica Țîmbalari: Eu văd de toate, doar că eu reușesc nu știu prin ce mod să sensibilizez și acel om care a fost indiferent, de exemplu, pot să mă întâlnesc cu cineva și să-mi spună: „Viorica, nu știu de ce faci asta, dar eu am făcut o dată, m-am dezamăgit, nu știu ce, mai mult nu mai fac”, în discuții, până la urmă, ea îmi spune: „Hai următoarea dată când o să faci ceva să-mi spui, că eu o să ajut”. E bine să păstrăm totuși aceste valori, nu înseamnă că toți trebuie să facem asta, eu am posibilitate pentru că sunt susținută de familia mea, nu toți pot să facă, să dedice 80% din timpul lor pentru comunitate, dar cei care pot, de ce să nu o facă?
Vocea Basarabiei: Dar asta înseamnă că îți asiguri și tu un salariu, nu ești dependentă de soț?
Viorica Țîmbalari: Mulți ani am fost dependentă, nu am avut niciun salariu, am făcut doar voluntariat și tot ce ține de diasporă e doar voluntariat, și în echipa de acolo toți sunt voluntari. Acum cu proiectele acestea pe care le-am luat de la agențiile ONU desigur că presupun și un salariu, dar multe activități le facem așa, în plus.
Vocea Basarabiei: Entuziasm există?
Viorica Țîmbalari: Da! Și sper foarte mult să nu dispară, că așa toți îmi doresc.
Vocea Basarabiei: Bravo pentru tot ceea ce reușești să faci, pentru că de multe ori se spune că cel aflat în dificultate are nevoie de ajutor atunci când îi este greu și nu ar trebui să întârzie această întindere de mână pentru a fi ajutat cel din preajmă.
Viorica Țîmbalari: Da, că apoi poate să fie și fatal, atunci când au nevoie de ajutor, trebuie să-l acordăm neapărat.
Îmi doresc ca guvernarea Republicii Moldova să se gândească un pic mai mult la cetățenii plecați în diasporă și să-i implice poate mai mult în creare de politici aici, poate să ne întrebe mai mult ce ne dorim și noi și cu siguranță putem contribui la dezvoltarea Republicii Moldova și altfel.
Vocea Basarabiei: Ce-ți dorești cel mai mult acum?
Viorica Țîmbalari: Să fie pace și să se întoarcă aceste femei pe care noi le avem și discutăm cu ele în fiecare zi, să se ducă la casele lor și să fie pace și în Republica Moldova. Și guvernarea Republicii Moldova să se gândească un pic mai mult la cetățenii plecați în diasporă și să-i implice poate mai mult în creare de politici aici, poate să ne întrebe mai mult ce ne dorim și noi și cu siguranță putem contribui la dezvoltarea Republicii Moldova și altfel.
Vocea Basarabiei: Cum vedeți voi viitorul Republicii Moldova, unde ați vrea să ajungă sau pe ce direcție să se îndrepte țara?
Viorica Țîmbalari: Pe direcție europeană, bineînțeles, doar că eu mă uit realist că pentru aceasta trebuie foarte mult timp, nu depinde doar de guvernul nostru sau de conducerea noastră, ei fac ce pot la nivel de stat, dar cetățenii, un pic mă doare când văd că parcă cetățenii noștri nu conștientizează calea noastră și așa o iau pasiv, dar, nu știu, poate au alte trăiri acum, alte griji, sărăcia asta care stă peste noi, nu te poți gândi la altceva, dar aș vrea mai mult entuziasm în sensul de integrare europeană.
Vocea Basarabiei: Dar mai există multă lume care crede că cineva e dator, că cineva trebuie să facă, că trebuie să-i dea.
Viorica Țîmbalari: Da, foarte mulți au asta, apropo. Și aici noi tot ne-am schimbat politica organizației de a ajuta oamenii, fără ca ei să ne ceară asta. Noi înainte ne duceam cu pungi prin toate satele și le dădeam, dar poate ei nici nu aveau nevoie, poate cu asta mai mult le-am stricat din viața lor decât i-am ajutat. Ei primeau aceste donații ca OK, tu trebuie să vii să-mi dai, că precis din asta ai și tu ceva, și aista-i lucrul tău, cu toate că nu era așa. Și eu când am văzut asta în ochii lor, pur și simplu toată durerea și tot ce îmi pare mie rău pentru copii, pentru copiii lor, maturii deja e o cale care cumva, vrei, nu vrei, și-au ales-o, dar copiii – nu. Și aici am schimbat un pic: să ajutăm copiii pe care îi identificăm în liceele și în școlile noastre că au talent și au potențial, să-i ajutăm și să-i încadrăm la studii, să le plătim studiile, chiria, să le oferim altă viață și mai puțin să ne concentrăm pe părinții lor.
Vocea Basarabiei: Pe 21 mai, președinta Maia Sandu cheamă cetățenii în Piața Marii Adunări Naționale la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Iată, chiar dacă ești la Paris, ce așteptări ai tu de la acest eveniment?
Viorica Țîmbalari: Eu aș vrea foarte mult să iasă oamenii. Comunicarea pe Facebook, pe rețelele de socializare este una importantă, dar totuși multă lume nu este pe rețelele de socializare și nu înțelege. Eu înțeleg și guvernarea că nu poate să meargă în teritoriu în fiecare zi sau foarte des, dar eu vreau ca cetățenii noștri să iasă, să nu ia asta ca ceva: vreau – mă duc, nu vreau – nu mă duc, pentru că asta o să fie un semn clar pentru Uniunea Europeană că noi ne dorim, poporul își dorește integrarea în UE. Dar dacă nu o să ieșim, lucrurile pot să stagneze încă foarte și foarte mult timp și să rămânem doar așa, cu un statut pe hârtie.
Vocea Basarabiei: Și atunci poate fi deturnat acest parcurs european?
Viorica Țîmbalari: Deturnat – nu, dar ca să se lungească mai mult decât noi ne propunem sau guvernarea își propune, cred că da. Și e vorba de o unitate și a diasporei. Apropo sunt diaspore care au voce la nivel european, noi – nu, cu toate că noi suntem foarte mulți. Eu cunosc diaspora, de exemplu, africană, ei așa de consolidați sunt că ei când au o problemă sau vor să spună ceva – ei sunt auziți, noi – nu. Asta tot ar trebui să creăm, că noi am plecat de ce? Din cauza la ceea ce se întâmplă în Moldova. Și 80% vor să se întoarcă acasă, respectiv noi tot avem un cuvânt de spus și Uniunea Europeană trebuie să ne audă, și partea asta a oamenilor plecați, și acei care sunt acasă. Și aș încuraja pe această cale și pe cei din țările europene, moldovenii plecați să iasă și de acolo să facă această manifestație care o să fie aici pe 21 mai.
