Victoria Condrat, manager local al proiectului moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma
serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, a vorbit sâmbătă, 27 mai, în cadrul programului informativ
Pulsul Basarabiei, în contextul Săptămânii Europene a Sănătății Mintale, despre starea sănătății mintale
a societății noastre. În opinia sa, problemele legate de sănătatea mintală în Republica
Moldova sunt destul de îngrijorătoarea, însă nu este o atare situație doar specifică țării noastre.
„Trăim într-o perioadă în care tehnologiile au avansat, timpul ne presează permanent, inclusiv alte
momente, care se petrec și toate luate împreună își lasă o amprentă. Pe lângă unele probleme de
sănătate mintală, care nu sunt influnțate de către acestea, sunt stări, tulburări din cauza problemelor
care apar din cauza stresului, a problemelor de zi cu zi, a mediului economic, socio-cultural”, a declarat
Victoria Condrat.
Potrivit Victoriei Condrat, sănătatea mintală este un complex de chestii care se întâmplă în organismul
omului, este capacitatea lui emoțională, biologică, de a face față provocărilor de zi cu zi, inclusiv rutinei
de zi cu zi.
„Este despre cum noi ne simțim, ce simțim și cum ne comportăm cu oamenii din jurul nostru,
cu colegii cu familia și desigur cum ne simțim nu doar atunci când avem o problemă de sănătate mintală,
dar și atunci când nu avem această problemă. Sănătatea mintală nu este doar despre probleme de
sănătate mintală, dar este și senzația de bine din punct de vedere al sănătății, absența problemelor de
sănătate”, a afirmat Victoria Condrat.