VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ Maria Șleahtițchi: Muzeul Național al Literaturii Române are un patrimoniu extraordinar de bogat și divers

Doctorul habilitat, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române, Maria Șleahtițchi, a fost duminică, 11 iunie, invitata programului informativ Pulsul Basarabiei, unde a menționat că instituția pe care o conduce are un patrimoniu extraordinar de bogat și divers, de peste 160 de mii de piese de muzeu adunate de ani buni, de peste tot, de către toți cei care au lucrat pentru acest muzeu, care în timp a schimbat cel puțin trei denumiri.

„Avem cărți de patrimoniu care se pierd pentru că sunt scrise cu creion simplu, aproape că se șterg urmele. Se cere digitalizare și avem nevoie în acest sens de tehnologii performante și specialiști. Muzeul nostru ar trebui să aibă cel puțin 100 de unități de personal. Astăzi avem 37. Este nevoie de specialiști și este nevoie de mulți oameni. Colegii, care au mers cu mine în acești ani, dar și cei care au venit pe parcurs în echipa noastră, muncesc pentru trei, pentru că noi avem activități multe pentru că vrem să ținem pasul cu cele late trei muzee naționale”.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.