Nicolae Botgros este unul din cei mai valoroși artiști din arealul românesc. Cântărețul, născut într-o familie de lăutari, a dirijat mai multe orchestre de-a lungul carierei sale, dar de peste 40 de ani conduce Orchestra „Lăutarii”. Considerat un „magician al viorii”, Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare pe toate meridianele globului. Distinsul violonist și dirijor al Orchestrei Naționale de Muzică Populară ,,Lăutarii’’ a oferit un interviu jurnalistei Valentina Ursu și a spus ca este un prieten al Vocii Basarabiei.
Nicolae Botgros: Vreau și eu să îi salut, în primul și în primul rând, pe toți radioascultătorii Vocii Basarabiei, fiindcă eu, mergând în mașină, dincolo în România și ajung aproape de Brașov și încă ascult postul Vocea Basarabiei. Și sunt sigur că acum sunt foarte mulți ascultători care ne urmăresc și vor să asculte și să le spunem o poveste, povestea noastră e foarte simplă. Mă bucur foarte mult că avem radioascultători, mă bucur foarte mult că avem spectatori, mă bucur foarte mult că avem telespectatori și sunt fani, mai curând…
Vocea Basarabiei: O mare de admiratori sau un ocean de admiratori.
Nicolae Botgros: Era un ocean de admiratori, tot timpul așa a fost și, Dumnezeu să-l ierte, tatăl meu, și Nicolae Sulac, care a fost fondatorul acestei frumoase formații, și i-a dat așa frumoasă denumire „Lăutarii”, care mi se potrivește taman mie, nu știu de ce am fost eu alesul lui Sulac, că eu lucram încă pe timpuri în Ansamblul „Joc” și el îmi spunea tot timpul: „Măi, Nicolae, Colișor, tu acolo nu te vezi, acolo e colb mare, acolo îs foarte mulți dansatori, tu trebuie să ieși în față, așa cum sunt eu”. Și iată povața lui…
Vocea Basarabiei: Și astăzi când zici „Lăutarii” – te gândești la Nicolae Botgros și când zici Nicolae Botgros – te gândești la „Lăutarii”.
Nicolae Botgros: Și la Nicolae Sulac automat, fiindcă a fost un fondator mare, a fost un om care a ținut foarte mult anume la denumirea Orchestrei „Lăutarii”.
Vocea Basarabiei: Haideți să vorbim despre valori și cine le pune în capul mesei, pentru că în ultimul timp se zice că încet-încet și nonvalorile și-au făcut cărărușă?
Nicolae Botgros:
Dispoziția noastră de sărbătoare n-aș vrea să o stric și n-aș vrea să o vorbesc invers, dar probabil că ar trebui să ne uităm cu mult mai atent la valori, că au rămas deja numărate pe degete, ne rămân toate degetele dacă numărăm valorile, fiindcă valorile au plecat acolo, la cimitir.
Eu când mă duc la cimitir la soția mea scumpă, la Liduța, vorbesc cu toate valorile acestea care sunt acolo.
Vocea Basarabiei: Tot neamul…
Nicolae Botgros: Absolut, începând de la Mihai Dolgan, Nicolae Sulac, Nicolae Dabija, Ion Aldea, vă spun așa, la rând. Și dacă îi luăm, îs toți acolo, Sadovnic, Dumitraș, nu mai avem valori aici pe pământ, avem tineret foarte bun, care sper și am o nădejde în ei că o să facă niște lucruri măcar cum le-am făcut noi, dar ar fi de dorit să le facă mai bine.
Vocea Basarabiei: Dvs. ați trăit și pe timpul Uniunii Sovietice, și după destrămarea URSS, și perestroika, și tranziția asta interminabilă de peste 30 de ani, cum definiți actuala situație?
Nicolae Botgros: N-am fost pregătiți bine ca să trecem la un sistem de la comunismul cela care era, care ne alinta, de fapt, comunismul, eu văd acum multă lume în stradă, urcă și vorbesc: „Dați-ne, plătiți-ne lumina, plătiți-ne facturile” și alte chestii, de ce nu strigai tu pe timpul comuniștilor atunci: „Plătiți-ne, plătiți-ne!”, fiindcă aveau să-ți plătească oamenii, te duceau deodată la dubă și stăteai acolo săptămâni întregi sau poate și luni, și ani, dar acum strigi, când știi că ești liber și ai voie să strigi în gura mare niște prostii.
În ce țară se poate de plătit facturile, dacă tu ești om, acum te arăți că ești nimeni, adică ești un zero, nu iese în stradă Nicolae Botgros, nu iese Zinaida Julea, nu iese Valentina Cojocaru, nu iese Nicolae Glib să strige în gura mare: „Plătiți-ne facturile!”. De ce nu strigăm noi, dar strigați voi?
Vocea Basarabiei: Chiar dacă viața artistului nu e cea mai frumoasă.
Nicolae Botgros: Nu este cea mai simplă, este o viață, să spunem așa, destul de modestă, că avem noi mașini cu care mergem, că avem apartamente și alte chestii – le-am muncit, eu am muncit 45 de ani.
Unde ai fost tu și unde ești tu, cel care strigi pe stradă că să-ți plătească ție Maia Sandu sau altcineva să-ți plătească ție facturile, cine ești tu, ce ai făcut tu pentru țară? Arată-mi măcar cu un deget, uite, am făcut asta, am făcut aceea.
Vocea Basarabiei: Dar, în general, ce ne puteți spune despre prezentul și viitorul Republicii Moldova?
Nicolae Botgros: E greu de vorbit, eu vă spun așa, nu vreau să iau asupra mea ceva nefiresc, firescul întotdeauna a predominat în sufletele mai ales artiștilor, artiștii au fost firești toată viața lor și modești, dacă să vorbim așa. Avem și artiști nemodești, dar artiștii adevărați, valorile care au fost, au fost oameni modești. Să o începem de la Maria Bieșu, să începem de la Nicolae Sulac, să începem de la Serghei Lunchevici, când a decedat, Dumnezeu să-l odihnească, avea în casă poate 100, 200, 300 de ruble rusești de acelea cum erau atunci, mai mult nu avea nimic. El a murit sărac, așa cum a trăit, ca toată lumea, din sâmbătă în sâmbătă, din duminică în duminică, când mai aveam, că spectacole nu erau pentru noi, spectacolele erau pentru stat, noi am lucrat pentru stat, noi am dat statului, dacă noi socotim pe an 220 de spectacole, în 10 ani îs 2.000 și ceva de spectacole, 2.000 și ceva de spectacole numai câte 1.000 de euro, de dolari, costa un spectacol de-al nostru – câți bani am adus noi statului?
Am adus milioane. Din cele 3-4 milioane eu am tot dreptul acum să vin și să-i spun statului: „Dați-mi și mie ceva, plătiți-mi și mie facturile, eu am dreptul”.
Vocea Basarabiei: Dar din observațiile dvs. există sărăcie în Republica Moldova?
Nicolae Botgros: Sigur că da. În toate țările există, sărăcia predomină, uitați-vă cum bate vântul prin satele noastre, bate vântul chiar prin casele oamenilor. Eu vă spun sincer, mie îmi vine greu să văd un om sărac pe drum, fiindcă nu vreau să mă arăt că eu îs cel mai milos sau nu știu ce, dar îmi pare rău, fiindcă aș vrea, eu am văzut cum trăiește lumea peste hotare, o mașină-două, că au o căruță, că au niște găini, prin casă nu știu ce mobilă, asta nu vorbește că ei îs bogați, ei sunt…
Vocea Basarabiei: Dar de foame nu mori în Moldova…
Nicolae Botgros: Nu mori de foame, dar totuși lumea trăiește sărac, sunt oameni foarte săraci.
Vocea Basarabiei: Părinții noștri n-au trăit sărac, dar nu se mai plângeau și nu mai oftau atât de mult?
Nicolae Botgros: Noi am trăit în sistemul cela în care toată lumea eram săraci, toată lumea eram la un nivel. Uitați-vă care era diferența între noi și comuniștii care erau pe atunci, că noi trăiam toți totuna, așa și era – „mî vse ravnî”(noi toți suntem egali), dar acum desigur că diferența între bogătași și cei săraci e prea mare.
Vocea Basarabiei: Și contrastul acesta face ca nedreptatea să-i supere pe mulți?
Nicolae Botgros: Îi supără pe mulți, dar totuși aș vrea ca lumea să fie conștiincioasă, să vorbească lucruri firești. Eu sunt cutare, eu sunt Nicolae Botgros, uite ce am făcut eu pentru țara asta, v-am numărat acum câte spectacole, ce am făcut eu, și nu numai asta, am făcut și altceva, dar n-am ieșit în stradă și nu o să ies niciodată, chiar dacă eu primesc un salariu foarte-foarte modest, salariul meu e de 8.000 de lei.
Vocea Basarabiei: Dar pensia?
Nicolae Botgros: Pensia e 4.600 de lei, așa, să o luăm mai cinstit. Mai bine mă duc și cânt la o nuntă, cânt la o petrecere, cânt la un eveniment și îmi scot banii, vin acasă și mănânc, am ce, îmi cumpăr de îmbrăcat, îmi cumpăr ce am de făcut.
Dar tu dacă nu ai nici meserie, tu nu ai făcut nimic la viața ta și nu faci nimic, sigur că ție o să-ți fie greu, să strigi în gura mare îți vine mai ușor decât să te duci să muncești.
Vocea Basarabiei: Dar eu vreau să revin la contrastul acesta, este și sărăcie, și este lume neputincioasă, iar pe de o parte, moldoveanul face și risipă multă, organizează nunți, cumetrii, petreceri, unde stau farfuriile supraetajate.
Nicolae Botgros: De nunți mă doare sufletul să vorbesc, am ajuns să avem nunți străine în casă, noi nu avem nunta noastră, nunta noastră moldovenească cum era, ea nu mai există, demult s-a transformat într-o nuntă vieneză, s-a transformat într-o nuntă mare de la bogătași. Eu, din păcate, am și nunți de acestea mai sărace, mai cumsecade, eu nu știu de ce la noi la nunți predomină acești regizori de nuntă, predomină acești oameni care nu au treabă la nuntă, te pomenești la un moment dat că colacii îi închină cineva îmbrăcați în niște sălbătăciuni, parcă-s oameni sălbatici, au nimerit din junglă, au ajuns la noi la Casa Vinului sau la Casa Sărbătorii și vin și închină colacii la nunii cei mari sau altceva și mai multe lucruri sunt extra…
Vocea Basarabiei: Pe timpuri erau conăcari…
Nicolae Botgros: Vă spun sincer, avem nunți aici unde cântăm, la ora 11 jumătate eu mă duc acasă și dorm de-acum. Ce, asta-i nuntă, asta-i cântare? Nici un masterclass nu-i așa.
Vocea Basarabiei: Cu ce asemănați Republica Moldova astăzi, cu ce o comparați?
Nicolae Botgros: Eu compar Republica Moldova cu vioara mea scumpă, fiindcă mie mi-e dragă țara mea, mie mi-e drag pământul meu, eu m-am născut aici, cum a spus tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, „oricât de greu îți va fi, Colișor, să știi că aici în țară la tine o să mănânci o bucățică de pâine”. Desigur că mă iubește lumea foarte mult dincolo de Prut, e păcat de vorbit, nu pot să vă spun, ba într-un moment îmi părea că e mai mare dragostea acolo decât aici, dar dragostea ta de acasă sau invers, stima și dragostea și tot ce mi se oferă aici mi-e mai scump decât în orice alt colț al lumii.
Vocea Basarabiei: Dar în ultimul timp se vorbește despre Republica Moldova mai aproape de Est, mai aproape de Vest, unii spun că reunirea celor două maluri ale Prutului ar putea să fie colacul de salvare pentru această palmă de pământ, din experiența dvs. ce ne puteți spune?
Nicolae Botgros: Eu nu sunt politician, eu sunt un om care văd lucrurile din afară, văd lucrurile un pic altfel, dar nu suntem o țară imensă, hai să vorbim măcar cum este România, măcar cum este Bulgaria, Ungaria ș.a.m.d., suntem o țărișoară foarte mică de câteva sute de kilometri, pe care te-ai dus și le-ai trecut în câteva ore ai trecut și ai venit, și poți să ajungi dincolo de Prut, dar noi suntem o țară unde putem să zicem: trăim singuri sau facem, sau invers, dacă vrem să trăim bine, țara asta, se poate de făcut din ea, micuță așa cum e, o facem o bomboană. Oamenii îs harnici, oamenii încă mai lucrează, oamenii mai cred încă în lucruri, că avem și oameni de treabă foarte mulți din care se poate de făcut țara, dar invers, noi trebuie să ne alipim cu cineva, nu are importanță că mergem noi în Europa sau încotro, dar în Europa singuri noi n-avem cu ce să mergem, cu trei lăzi de struguri și cu câteva lăzi de roșii nu o să facem noi țara mare-mare. Noi trebuie să ne dăm seama că totuși România este o țară, noi facem parte din acest areal românesc, noi facem parte adevărată. Eu personal fac parte din acest areal, am cântat și cânt de mic copil românește, eu nu pot altfel să gândesc, tatăl meu când a cântat și eu când l-am auzit în casă cântând, eu l-am auzit cântând românește. Adică acum cum să spun eu că eu îs bulgar sau eu îs tătar, sau altceva? Nu, eu sunt un român!
Vocea Basarabiei: Sârma ghimpată s-a scos de la Prut, dar hotar este, iată cum se înlătură hotarul acesta?
Nicolae Botgros: E foarte greu, eu trebuie să vă spun că cine-cine, dar noi, Orchestra „Lăutarii” ne confruntăm cu aceste greutăți. Când ajungi la graniță dimineața, rânduri, stai-vii-te duci, dar pâinea noastră este mai mult acolo, în partea cealaltă. Și noi trebuie să recunoaștem sincer că spectacolele, nunțile, toate petrecerile care se fac acolo sunt mai bine plătite și atunci noi suntem nevoiți să mergem, să alergăm, să stăm ore întregi la vamă, cu toate că avem foarte multă lume bună la vamă și dincolo, și aici la noi, unde ne stimează, ne onorează.
Vocea Basarabiei: Dar idealul acesta ca să fie înfăptuit, ne referim la unire, cum vă imaginați dvs. că se face unirea? România e țară-membră UE, țară-membră NATO, unde se pune hotarul, dacă se scoate de la Prut?
Nicolae Botgros: Știți, dvs. întrebarea asta trebuie să o puneți cred că nu lui Nicolae Botgros, dar să o puneți cuiva mai sus, unde au pixuri în mână, unde scriu de dimineață până seara și trebuie să le spunem să nu mai scrie atâta, dar să facă unirea, să o facă sufletește, fiindcă nu o s-o facem pe hârtie niciodată, dacă nu o faci din suflet, nu o faci sufletește, degeaba mai faci unirea. După părerea mea, așa, imaginară, poate e naivă, ea se poate de făcut și într-o noapte, și într-o zi, într-o săptămână, într-o lună, dar nu cu ani întregi să stai, să aștepți lumea să se înrăiască mai tare și să nu știe încotro să o apuce și, până la urmă, să spună: „Ei, dar la ce ne trebuie nouă unirea, dar cine-s românii?”.
Ei încă nu știu, n-au învățat la școală cine sunt românii și cum sunt, cum ne învățau, nouă ne spuneau că România e la câțiva kilometri, departe, parcă eram în Siberia, în România trebuia să mergem cam ca și în Siberia. Nu e adevărat!
Vocea Basarabiei: Și maestrul Eugen Doga a spus la microfonul Vocii Basarabiei că, dacă se dorește, în 30 de minute se face unirea. Dar fizic cum se face această unire? Unde se pune hotarul, mai la Est?
Nicolae Botgros: Nu se pune nicăieri hotarul, hotarele se scot, ele nu trebuie de pus, hotarele trebuie de scos, de când se vorbește că trebuie să facă numai o vamă, cum este în Grecia, Bulgaria, cum este în altă parte, o vamă, te duci și ai trecut…
Vocea Basarabiei: Bine, dar dacă se scoate de la Prut, trebuie să se pună la hotar cu Ucraina, nu?
Nicolae Botgros: Cu Ucraina, bineînțeles că trebuie.
Vocea Basarabiei: Cu Transnistria sau fără Transnistria?
Nicolae Botgros: Aici deja depinde de cineva mai de sus, cum o să vorbim noi doi nu o să hotărâm astăzi nimic, o să hotărască oamenii de sus – ne trebuie nouă Transnistria, nu ne trebuie, sunt ai noștri sau nu sunt ai noștri. E aceeași întrebare, cum vorbim noi: suntem noi români sau nu suntem români, suntem neamuri cu românii de acolo sau nu suntem? Exact așa pot să se întrebe transnistrenii: „băi, dar suntem noi cumva frați?” Exact aceeași întrebare și atunci noi nu putem să răspundem numai noi doi, acum să spunem ferm. Da, probabil că viața trebuie să ne arate corectitudinea noastră, noi să fim corecți, adică nu noi, cei de sus care iau deciziile.
Vocea Basarabiei: Dar vedeți că tocmai acum înlocuirea sintagmei „limbă moldovenească” cu „limbă română” a trezit nedumeriri în rândul comuniștilor, socialiștilor, au ieșit, au protestat în fața Curții Constituționale?
Nicolae Botgros: Probabil că aceștia nu cunosc arta, nu cunosc cultura, nu cunosc ceea ce avem noi la bază. Lasă-i să se uite, să vadă cine a fost Eminescu, să vadă cine a fost Vieru, cine a fost Păunescu și atunci o să se convingă, nu o să mai iasă pe stradă să strige prostii. Da, aceștia-s adevărați români! Despre ce vorbim noi, care limbă? „Limba moldovenească” nu există, e clar ca bună ziua, da, vorbim moldovenește, cu dialectul cel moldovenesc, de-acum nici nu ca la Iași, dar nici ca la Botoșani, vorbim o limbă un pic chiar mai stricată. Eu uneori vorbesc cu cântăreți din România și ei îmi spun: „Mai repetați, vă rog, o dată, că n-am înțeles”. Și eu sunt nevoit să mai repet, fiindcă, într-adevăr, vorbim o limbă mai stricată un picușor, dar, oricum, mă bucură faptul că acum și copiii la școală învață, am văzut mulți copii care recită frumos poezii în română.
Și e de dorit să recunoaștem cu toții, nu să-i rugăm că au venit acasă în țara noastră, să stăm în genunchi în fața cuiva, dar ar trebui să citească oamenii, cei care vin la noi în țară, să ia oleacă literatura, să ia oleacă de cultură, să vorbească și să vadă cine am fost noi în viața noastră.
Vocea Basarabiei: Deci, politicienii nu ar trebui să politizeze problema identității, problema denumirii limbii, asta lăsați să se înțeleagă?
Nicolae Botgros: Absolut!
Vocea Basarabiei: Haideți să revenim la cariera dvs. de artist, de mare artist, și să ne spuneți iată ați încântat acum publicul prin aceste spectacole pe care le-ați prezentat la Palatul Național „Nicolae Sulac”, ce impresii mai trăiți?
Nicolae Botgros: Da, a fost o dare de seamă a lui Nicolae Botgros și a Orchestrei „Lăutarii” în fața publicului. Mă gândeam așa, imaginar, mă gândeam înainte de spectacolele acestea toate să scriu cu adevăr că sunt ultimele mele spectacole.
Vocea Basarabiei: De ce ultimele?
Nicolae Botgros: Mă gândeam că-s ultimele, fiindcă totuși am ajuns la o vârstă…
Vocea Basarabiei: Nu, nimeni nu o să vă permită să spuneți asta...
Nicolae Botgros: Am ajuns la o vârstă de 70 de ani.
Vocea Basarabiei: Multă sănătate!
Nicolae Botgros: Sărut mâna. Tatăl meu la 70 de ani era bătrân deja, era un om chinuit, om care nu a dormit, a muncit, a crescut copii ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Dar tot cu vioara în mână.
Nicolae Botgros: Da, cu vioara în mână, el cu vioara în mână a și murit, de fapt. Mă gândeam să fac o totalizare în fața publicului, dar Dumnezeu m-a ajutat foarte mult să le dovedesc oamenilor, spectatorilor, telespectatorilor, că eu nu m-am lăsat de muzica populară, muzica populară a rămas în sufletul meu, chiar dacă am trecut la un alt fel de muzică. A doua zi a fost un concert cu „Lăutarii” altfel, am cântat începând de la Șostakovici, Mozart și toate bijuteriile clasice, am trecut prin rock, am trecut prin toate genurile, dar n-am abandonat niciodată muzica populară, fiindcă tot ce m-a învățat tatăl meu, tot ce mi-a lăsat tatăl meu mai scump în suflet și bunul Dumnezeu, căruia îi mulțumesc foarte mult că m-a hăruit și mi-a dat acest har foarte frumos, simpatic, adică poți să te duci cu el în lume unde vrei, mai frumos ca muzica nu există nimic pe pământul acesta. Omul se naște cu muzică, omul pleacă cu muzică, omul trăiește toate necazurile pe care le are în viața lui el trăiește cu muzică. Toate lucrurile acestea s-au întâmplat acum în trei zile și mă bucur foarte mult, și îi mulțumesc pe această cale Orchestrei „Lăutarii”, orchestrelor care m-au ajutat „Camerata”, m-a ajutat Orchestra „Angry Band”, grupul de băieți, m-a ajutat orchestra de la Ministerul de Interne, m-a ajutat foarte multă lume, soliștii care au venit din România, soliștii, începând de la Sofia Vicoveanca și terminând cu Mariana noastră Dobzeu ș.a.m.d.
Deci au venit foarte mulți artiști care m-au omagiat și m-au onorat și vreau să le mulțumesc pe această cale, fiindcă nu o să mai am altă ocazie, și nici chiar nu am avut, și mă uit că vocea încet-încet se așază.
Vocea Basarabiei: Maestre, dar care e relația dvs. cu Dumnezeu?
Nicolae Botgros: Cea mai bună, vă spun sincer, acasă, păcat că nu am cu mine o poză, am un întreg perete plin de icoane, majoritatea îs primite de la mari preoți, de la oameni sfinți din România, de aici, de la noi. Și am să cred toată viața mea, fiindcă toate minunile care s-au întâmplat în viața mea au fost cu ajutorul lui Dumnezeu. În momentul în care plec de acasă sau vin acasă, mă culc acasă, atunci eu mă închin la icoanele noastre sfinte, mă închin Sfântului Dumnezeu, el mă ajută tot timpul.
Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?
Nicolae Botgros: Ceea ce mai banal se vorbește la nunți, când auzi vorbind 300 de invitați, toți spun „sănătate”, cred că sănătatea nu-i cuvânt banal niciodată, este un cuvânt de care noi avem nevoie, nu numai eu, toată lumea.
Eu aș dori la toată lumea sănătate, aș dori la cei care au fost la spectacole, cei care n-au reușit să vină la spectacole, cei care ani de ani au fost la spectacolele noastre și celor care au plecat din lumea asta, sunt sigur că a plecat foarte multă lume și astăzi nu au avut posibilitatea să vină la aceste frumoase spectacole pe care le-am avut eu să mă omagieze, dar au fost cu noi în suflet și chiar dacă sunt acolo undeva, între stele, ei au privit și spectacolul nostru.
Vocea Basarabiei: După sănătate acum se dorește și pace, pentru că mai mult de un an de zile e acest război la ușa Republicii Moldova.
Nicolae Botgros: Mai ales acum, cu războiul, nici nu vreau să vă expun ce am în sufletul meu, când mă scol dimineața și dau drumul la televizor sau la radio, sau nu știu ce, mi se face negru în fața ochilor și îmi vine foarte greu pe suflet, fiindcă totul depinde de zilele pe care le avem, nu m-am gândit în viața mea că vreodată se va începe războiul cu Ucraina, nu m-am gândit.
Vocea Basarabiei: Aveți o explicație, totuși, de ce a pornit Vladimir Putin această agresiune în Ucraina?
Nicolae Botgros: Nimeni nu o să vă dea explicația asta. Vă spun sincer, chiar ai lui de acolo din Kremlin, oamenii lui nu o să-l ghicească pe Putin. Putin este un om care nu se ghicește, Putin este un om imprevizibil foarte tare, care face niște lucruri numai pe care el le știe.
Vocea Basarabiei: Dar și pe el îl vedem în biserică.
Nicolae Botgros: Dumnezeu numai pentru asta o să-l pedepsească, dacă ajunge acolo în biserică și face rău, înseamnă că acolo va fi pedepsit, în biserică.
Vocea Basarabiei: Dar cine poate aduce pacea, cine o poate instaura?
Nicolae Botgros:
Pacea cred că mult depinde și de noi, oamenii, altădată desigur că un război nu se termină numai între oameni, războiul se termină în căpetenia țării, dar sper ca Dumnezeu să-i dea cugetul acesta să facă într-o zi, să taie toată chestia asta și să spună: „Să fie pace!”, fiindcă avem nevoie toată lumea de pace.
Eu nu cred că el nu are familie, nu are copii, nu are pe cineva la suflet și să se gândească că lucrul acesta deja e destul, că a făcut foarte mult rău, atâția copii, atâta lume a plecat în lumea celor drepți, dar trebuie să vă spun că au plecat subit, nu se poate, la un război eu știu că se distrug niște lucruri, dar nu se distruge omenirea.
Vocea Basarabiei: Dar de la Moscova deseori se mai fac auzite voci care spun că și Republica Moldova face parte din „lumea rusă”?
Nicolae Botgros: Nu se știe niciodată din ce parte facem noi, vedeți că noi nu ne putem alipi nici de România, nu ne putem alipi de nimeni, noi stăm, parcă plutim în aer, suntem o țară, suntem niște oameni care totdeauna căutăm-căutăm ceva, dar când va fi mai bine nu știm. Să dea Dumnezeu să fie bine odată și odată pentru toată lumea, fiindcă eu vă spun sincer, eu am început a umbla peste hotare încă din anii ’80.
Vocea Basarabiei: Ați ajuns pe toate meridianele lumii.
Nicolae Botgros: Am fost absolut pe toate meridianele și îmi părea foarte rău când vedeam că lumea trăiește foarte bine peste hotare și la noi trăiau vai de capul lor, îmi venea foarte greu și lucrul acesta un pic apăsa pe psihicul meu, dar uite că acum trăim și noi un pic mai bine, recunoaștem că trăim, avem cu ce trăi, avem de mâncare, avem o mașină, avem de toate celea, traiul e altul, dar acum ca să trăim bine avem nevoie numai de pace.
Vocea Basarabiei: La mulți ani, maestrul Nicolae Botgros! Și un mesaj pentru toți ascultătorii postului nostru de radio.
Nicolae Botgros: Pentru toți ascultătorii, pentru dvs., pentru că Radio Basarabia este sufletul meu, Radio Basarabia este sufletul oamenilor, celor care cred și în Dumnezeu și celor care cred unul altuia. Vreau să fiți cât mai buni, să aveți liniște în suflet, să știți că binele niciodată nu se ține minte, dar să faceți bine cât mai mult, fiindcă răul îl faci azi și nu te uită o viață întreagă omul, dar bine să vă străduiți să faceți unul altuia, ca atunci prin bine o să găsim și pace, și liniște, și toate celelalte.
Vocea Basarabiei: Inspirație multă și în continuare, așa se zice, că inspirația e și cu transpirație, pentru că e nevoie și de muncă, chiar dacă v-a înzestrat bunul Dumnezeu cu talent și aveți și această vocație și dedicație, dar oricum munciți, anume munca se zice că ar trebui să îi aducă satisfacția cea mai mare omului.
Nicolae Botgros: Corect. Nu știu cine mai poate munci ca noi, ca „Lăutarii”, dar cred că în țara asta, nu vreau să jignesc pe cineva, dar nu muncește nimeni ca Orchestra „Lăutarii”, dacă ar munci toți la nivelul nostru, țara noastră într-un an de zile ar deveni cea mai frumoasă din toată lumea.
Vocea Basarabiei: Dar de ce nu-i unire între cetățeni?
Nicolae Botgros: S-au dezbinat multe lucruri, avem multă lume care a venit în țară la noi să trăiască bine.
Vocea Basarabiei: Invidie este la noi în societate?
Nicolae Botgros: Foarte-foarte mare. Invidia eu acum o văd altfel, înainte o vedeam un pic altfel. De ce? Fiindcă înainte eu mă certam cu oamenii, mă certam cu același Nicolae Sulac, ne certam de la artă, de la lucrări, ceva nu ne plăcea, dar ne certam ca să ne putem pe urmă împăca, găsi o limbă comună și, până la urmă, ieșeam la un numitor comun. Acum lumea nu se mai ceartă, se urăște unul pe altul imediat, se urăște, nu se vede în ochi pe dânsul, poate 10 ani să nu vorbească deloc frate cu frate, soră cu soră. Deci, lucrurile acestea n-au fost niciodată la noi, la moldoveni, la noi, la români, n-au fost niciodată, lucrurile acestea au fost tot timpul prevăzute, tata, asta-i mama, asta-i fratele, a fost educația ceea pe care trebuia să o avem și azi.
Vocea Basarabiei: De invidie cum se scapă?
Nicolae Botgros: Nu știu dacă se mai scapă vreodată, e greu, avem și noi, muzicanții, între noi invidie. Eu nu mă uit niciodată la invidia asta. Eu îi spuneam și lui Cornel chiar mai deunăzi, el îmi spunea: „Tată, ai văzut acela, nu știu cine?” – „Cornel, asta nu-i treaba noastră. Treaba noastră știi care-i? Venim mâine dimineață la 10 la lucru și ne facem noi de cap așa cum știm noi, facem o suită orchestrală frumoasă, să răsune, să-i facă pe oameni să zică: «Wow, asta-i altceva!», dar asta nu-i a noastră, invidia e pentru altcineva”.
Vocea Basarabiei: Deci, frumosul trebuie să salveze lumea și binele trebuie să învingă răul?
Nicolae Botgros: Sigur!
Vocea Basarabiei: Doamne ajută!
Nicolae Botgros: Cu mare drag, cu mare drag de toți ascultătorii Vocii Basarabiei.
