VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/Ludmila Popovici: Consecințele individuale și colective ale torturii vor fi mereu o piedică în procesul de dezvoltare

„Tortura s-a întâmplat în trecut, nu trebuie să uităm de ea. Tortura este o amenințare pentru prezent. Oricând se poate întâmpla orice, oriunde și cu oricine, dacă lumea nu va înțelege că unele acțiuni sau inacțiuni, care provoacă suferință, pot fi calificate ca acte de tortură”, a declarat Ludmila Popovici, directoarea executivă a Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, duminică, 25 iunie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei, în ajunul Zilei Internaționale pentru Sprijinirea Victimelor Torturii, marcată anual pe data de 26 iunie. 

Ludmila Popovici a mai spus că, din păcate, nici astăzi autoritățile Republicii Moldova nu respectă angajamentele internaționale cu privire la victimele torturii. Acum, impunitatea este la ea acasă. Nepedepsirea torționarilor persistă. 

„În comunitățile care au fost sub un regim, efectele torturii sunt de lungă durată, chiar pot fi transmise câtorva generații. Este important să vorbim despre aceste fenomen, deoarece dacă nu ne cunoaștem istoria, trecutul, suferințele, nu avem viitor. Dacă nu vom înțelege ce s-a întâmplat cu un popor, cu o persoană, cu o comunitate, care a trecut prin tortură, noi nu putem să mergem mai departe. Consecințele individuale și colective ale torturii vor fi totdeauna o piedică gravă în procesul de dezvoltare”.

Directoarea executivă a Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” a mai afirmat că tortura a fost la ea acasă în Republica Moldova, fiind o reminiscență a trecutului sovietic, când era un instrument de lucru în structurile de forță.

„După căpătarea independenței nu am ajuns prea departe. În perioada 2000-2009 am avut comuniștii la putere care au încurajat tortura. În aprilie 2009 tortura a fost folosită ca un instrument politic. 7 aprilie 2009 a scos la iveală problemele din sistem, dar și faptul că tortura a fost un instrument politic”. 

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.