VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/Loredana Burda, de Ziua mondială a primului ajutor: Într-o situație de criză, fiecare minut contează

Anual, în a doua sâmbătă a lunii septembrie este marcată Ziua mondială a primului ajutor, o zi iniţiată de către Federaţia Internaţională a Societăților de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care a trecut această zi în calendarul său de evenimente în anul 2000. Despre importanța acordării primului ajutor a vorbit sâmbătă, 9 septembrie, la Pulsul Basarabiei, Loredana Burda, voluntară în cadrul filialei din Chișinău a Organizației Crucea Roșie din Moldova.

„Fiecare minut contează într-o situație de criză și indiferent unde ne-am afla în lume, ajutorul medical nu poate să ajungă întotdeauna imediat, astfel, luând situația în mâinile noastre putem salva nenumărate vieți. În foarte multe cazuri primul ajutor poate fi administrat chiar de simpli trecători, care sunt martori unor situații în care se cere implicare imediată. Dacă sunt instruiți, pot chiar acorda ajutor medical de bază și pot salva vieți prin tratarea corespunzătoare a leziunilor minore până vine ambulanța”, a declarat voluntara.

Ziua mondială a primului ajutor a fost instituită de către Federaţia Internaţională a Societăților de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR), care a trecut această zi în calendarul său de evenimente în 2000, fiind celebrată anual, în a doua sâmbătă a lunii septembrie. Pentru a marca această zi, sunt organizate tradițional acţiuni de mobilizare pentru acordarea asistenţei primare în situaţii de criză. În fiecare an, peste 100 de societăţi naţionale de Cruce Roşie/Semilună Roşie organizează evenimente, competiţii şi ceremonii pentru a conştientiza, în rândul opiniei publice, importanţa acordării primului ajutor. FICR consideră că primul ajutor trebuie să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabili, şi ar trebui să fie, de asemenea, o parte integrantă a unei abordări mai largi pentru dezvoltare.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.