VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ În hățișul alternativelor pro-europene

Fosta deputată PPDA, Arina Spătaru, a spus deunăzi că revine în politică și că va prelua conducerea Partidului Acțiunea Democratică, fondat încă în 2011 de fostul liberal-democrat Mihai Godea. Doamna Spătaru vrea să creeze O ALTERNATIVĂ PRO-EUROPEANĂ actualei guvernări pe care o acuză de incompetență, aroganță și corupție. Arina Spătaru regretă acum că anterior i-a îndemnat pe cetățeni să susțină PAS-ul.

În fond, noi și fără revenirea doamnei Spătaru aveam aici o puzderie de alternative pro-europene. Proaspăta formațiune CUB e și ea pro-europeană, ca și Platforma DA. Pro-europeană e chiar și formațiunea condusă de primarul capitalei Ion Ceban. În fond, și PLDM-ul e pro-european, chiar dacă vechiul-noul conducător Vlad Filat vorbește acum despre reunirea cu România. Și mai sunt multe alte formațiuni pro-europene. Firește, doamna Spătaru are tot dreptul să ne mai ofere o pistă pro-europeană, iar noi îi dorim succese, doar că ar trebui făcute câteva precizări.

Suntem într-un hățiș de alternative pro-europene și apariția unui alt partid activ pro-european e în stare să deruteze și mai tare bietul alegător. Pe cine să alegi? Toți spun că sunt buni și pro-europeni, că sunt indispensabili intrării noastre în UE. E complicată treaba. Dar câte șanse are fiecare dintre aceste formațiuni pro-europene de vreme ce capetele alegătorilor se întorc în toate părțile, încercând să disece toate mesajele care îi iau cu asalt? Va reuși doamna Spătaru să adune multe voturi?

Ar mai fi o întrebare: această scindare acum, când guvernanții au pornit spre Europa, nu pune cumva bețe-n roate integrării noastre? N-ar fi mai bine oare ca toate aceste forțe pro-europene să se unească și să muncească pentru același scop? E o întrebare pe care le-o pun atât guvernanților, care sunt acuzați de opoziție că ignoră unii profesioniști din alte partide, cât și creatorilor de alternative pro-europene. Suntem într-o zonă foarte periculoasă, Rusia e foarte nemulțumită de noi, vezi și scandalul legat de Ambasada Rusiei. Existența acestor foarte multe formațiuni pro-europene ne ajută cu adevărat? Nu cumva această dezbinare ar putea să readucă peste o vreme la putere partidele pro-ruse?

Autor

  • Iulian Ciocan

    Este realizatorul și moderatorul emisiunii „Radiografia săptămânii, o trecere în revistă a subiectelor de actualitate cu invitați din zona culturii, și autor al rubricii „Antiteze”. Timp de 20 de ani a activat la Radio Europa Liberă, biroul din Moldova. Este scriitor, eseist.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.