VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ Andrei Prohin: Potrivit credinței populare, colindul are puterea magică de a aduce sănătate, prosperitate și fericire în gospodăriile oamenilor

Sărbătorile legate de Crăciun și Anul Nou formează unul dintre cele mai bogate cicluri în diverse tradiții, obiceiuri și credințe, care se remarcă printr-o valoare artistică deosebită. Crăciunul sau Nașterea Mântuitorului Iisus Christos, care a venit în lume pentru a mântui omenirea de păcatul strămoșesc, este una dintre marile sărbători creștine, pentru care biserica ne recomandă să ne pregătim din timp. Despre aceasta a comunicat Andrei Prohin, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, sâmbătă, 24 decembrie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei.

Potrivit lui Andrei Prohin, colindatul este una dintre tradițiile cele mai specifice sărbătorilor de iarnă.

„Se începe colindatul din Ajunul Crăciunului, mai întâi pornesc copiii să colinde pe la casele oamenilor din sate. Când se lasă seara pornesc cu colinda cete de adolescenți, iar de adulți, până după miezul nopții. Trebuie colindătorii neapărat să reușească să meargă pe la toate casele oamenilor să vestească nașterea Domnului. Cei care nu primesc colindători, se crede că vor fi bântuiți doar de lucruri rele. Colindul are și o putere magică, de a aduce sănătate, prosperitate și fericire în gospodăriile oamenilor”, a declarat etnograful. 

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.