VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

AUDIO/Andrei Chistol: Peste un milion de lei, prin vouchere culturale, au mers spre achiziția de carte

Acum un an, Parlamentul Republicii Moldova a adus modificări la Legea Culturii, introducând implementarea programului Voucherul Cultural, dedicat tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani. Începând cu luna noiembrie 2022, de când este accesibil Voucherul Cultural, și până în prezent, 1773 de tineri din Republica Moldova au beneficiat de Vouchere Culturale, în valoare de 1000 de lei.

Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii, a declarat sâmbătă, 5 august, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei, că s-a cheltuit peste 1 milion de lei pentru procurarea cărților, iar cealaltă parte a fost folosită pentru procurarea biletelor la spectacole de teatru, concerte și cinema.

„Este un interes în creștere, în special în acest an. Avem peste 1700 de tineri care au intrat în posesia Voucherului Cultural. A fost mai dificil la început, până a fost înțeleasă, de către tineri, procedura de înregistrare. Și prestatorii de servicii culturale a trebuit să fie sensibilizați, mibilizați pentru implicare. Suntem într-o continuă dezvoltare și extindere a programului Voucherul Cultural. Dorim ca în noua stagiune a instituțiilor teatral-concertistice să ajungem și în teritoriu. Am testat și am văzut un interes al tinerilor de a merge la spectacole”.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.