VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ Alexandru Postica: Ar trebui să fim mai solidari cu cei în privința cărora sunt încălcate drepturile și să încercăm să-i ajutăm, să-i apărăm

Alexandru Postica, avocat, reprezentant al Asociației Promo-LEX, a spus sâmbătă, 10 decembrie, în cadrul programului informativ „Pulsul Basarabiei” că atunci când ne întrebăm ce drepturi ale omului sunt încălcate în Republica Moldova ar trebui să pornim de la acele sondaje de opinie care se realizează.

„Potrivit ultimelor sondaje, cei care au invocat încălcarea drepturilor, s-au referit la îngrădirea accesului la sănătate, la asistență socială, protecție socială, care până la urmă vorbesc despre încălcarea dreptului la un trai decent. Cunoaștem destul de bine provocările pe care le avem în față. Cunoaștem foarte bine că populația Republicii Moldova este destul de săracă, mai ales în contextul crizei actuale energetice”, a spus avocatul.

„Să nu uităm contextul în care a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Omului și contextul în care ne aflăm noi astăzi. Trebuie să ne amintim că pentru a fi înscrise aceste drepturi, în documentele care au fost elaborate, unii oameni și-au pierdut viața. Ei au luptat pentru aceste drepturi. Nu vorbim pur și simplu despre un document care a fost adoptat. Acest document practic a fost scris cu sângele oamenilor care au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Contextul actual, în care noi ne aflăm, cere o revizuire a modului în care noi gândim, a modului în care noi tratăm pe ceilalți. Este un moment în care noi ar trebui să conștientizăm cât de importante sunt aceste drepturi și să fim mai toleranți față de cei în privința cărora se comite o nedreptate. Chiar dacă noi suntem bine, și aparent în privința noastră nu se încalcă nici un drept, însă noi vedem că în privința altora se încalcă aceste drepturi, ar trebui să fim solidari cu cei în privința cărora aceste drepturi sunt încălcate și să încercăm să-i ajutăm, să-i apărăm”, a spus Alexandru Postica.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.