VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

AUDIO/ Acțiunile Partidului „Șor” nu pot da jos guvernarea, asta ar însemna un război, vă spun sincer, fiindcă ea poate fi schimbată numai dacă se implică Rusia

Pentru că un million de oameni sunt peste hotare, istoriile lor prezintă interes. Povestea de migrant a lui Eduard Moldovanu e tipică, deși foarte multe povești de moldoveni din diasporă se înscriu în șabloanele cu care operăm când vorbim de exod. Eduard Moldovanu se află în Italia din 1999. A făcut studii în Științe Politice, specialitatea Relații Internaționale și Diplomație, la o universitate de acolo. De 15 ani este manager la o companie italiană. El urmărește cu interes evenimentele de acasă și vorbește despre viața de migrant.

Eduard Moldovanu: Sunt născut în orășelul Nisporeni, împlinesc 45 de ani anul acesta, dintre care 25 ca un emigrant adevărat. Un an am lucrat în Federația Rusă, iar din 1 martie 1999 locuiesc în Italia, s-au împlinit 24 de ani. Personal aș clasifica emigrarea în 3 generații, prima este anume acea în care am fost și eu, anii 1995-2002, după asta, după ce s-au perfecționat actele românești pentru a intra în Uniunea Europeană fără viză, emigrarea anului 2004 până în prezent, și a treia generație sunt copiii care au venit în acei ani și au crescut aici, în Italia. Viața de emigrant nu diferă de viața pe care o au concetățenii noștri acasă – mereu, zilnic, la job, sâmbăta și duminica – acasă, însă mereu cu dorul de casă, asta este diferența.

Vocea Basarabiei: Dar totuși, de ce ai decis mai întâi să mergi în Federația Rusă sau era atunci un trend ca mai mulți cetățeni din Republica Moldova să meargă în Rusia, pentru că limba de comunicare era cunoscută sau pentru care alte avantaje?

Eduard Moldovanu: Pe atunci, în primul rând, în Federația Rusă se pleca foarte simplu, nu trebuia nimic, viză etc., în comunitatea europeană trebuia viză, care avea un cost foarte mare. Spre exemplu, eu am achitat pentru viza olandeză în jur de 3.000 de dolari în ‘99 și era foarte greu de obținut acea viză, era așa un trend în anii ‘90 de a pleca în Rusia, anume la Moscova, pentru a lucra part-time, plecam pentru o lună-două, mă întorceam acasă și așa am petrecut un an până a venit criza din august ‘98, care a afectat inclusiv Republica Moldova, dacă vă aduceți aminte.

Vocea Basarabiei: Exact…

Eu mereu îmi pun întrebarea: în viața mea, dacă n-ar fi fost acel 7 august – ce ar fi fost cu mine? Că acesta a fost motivul din care m-am întors acasă și mi-am „reclasificat” obiectivul de a pleca în comunitatea europeană.

Vocea Basarabiei: Și iată ai spus atâția ani, deja te-ai integrat într-o altă societate, în societatea italiană, cel mai probabil acolo ai a doua sau prima casă? Cum noi putem astăzi să înțelegem această ședere îndelungată a lui Eduard Moldovanu în Italia, e omul cu două case, e omul cu două patrii, e omul cu dor de Italia când e la Nisporeni și cu dor de Republica Moldova când e în Italia?

Eduard Moldovanu: Da, vă confirm, dna Valentina, că personal mă simt cu două patrii, cu două case și cu două pașapoarte, și cu un dor, cu dorul de casă, evident, de Nisporeni, de casa părintească, de tot ceea ce am petrecut, fiindcă asta este diferența între prima generație și a treia, fiindcă noi fiind născuți și crescuți acasă, petrecându-ne aici copilăria avem acest dor. Și evident că și aici unde locuim este casa noastră și că mulți basarabeni, cred că deja majoritatea care locuiesc aici și-au achiziționat apartamente, case și știți când deja ai casa ta și sufletul ți se schimbă. Și aici avem casele noastre și ne simțim bine, o să recunosc, dar așa trăim și așa vom trăi mereu, cu două case și cu două patrii. Totuși, Republica Moldova este casa nr. 1, fiindcă noi acolo am crescut și de acolo am plecat, acela este izvorul nostru și niciodată Italia nu va fi la același nivel emoțional. Când cineva mă întreabă – „tu cum te simți?”, eu mereu răspund – moldovean. Evident, nu pot să mă simt italian, nu mă simt italian și nu m-am simțit niciodată, pentru că sunt basarabean, moldovean, cu toate tradițiile noastre frumoase, cu tot ce avem noi acasă frumos și mereu promovez și voi promova Republica Moldova. Asta este situația mea personală.

Vocea Basarabiei: Dar ca și alegător, Eduard Moldovanu votează în timpul alegerilor și din Italia, și când sunt scrutine aici, în Republica Moldova?

Eduard Moldovanu: Da, eu sunt un alegător care sunt prezent la toate alegerile, inclusiv la cele italiene, inclusiv acele administrative, politice, fiindcă locuiesc aici și cred că e corect să-ți dai votul, fiindcă locuind aici ești implicat în societatea asta. La fel am făcut la toate alegerile politice care s-au petrecut în Republica Moldova, chiar dacă nu locuim acasă, noi oricum în mod indirect contribuim la viața politică a țării și la viața economică a țării. Eu am așa o frază, poate ca o glumă sau nu o glumă, o spun mereu, că Moldova este o țară foarte turistică, dar turiștii suntem noi, basarabenii, adică acei care venim acasă în august și la Paști, eu mă implic mergând la vot. Acesta e unicul lucru pe care îl putem face la nivel politic, la nivel economic evident că fiecare într-un mod mai mare sau mai mic contribuie ca țara noastră să prospere.

În Republica Moldova e diferit, pentru că la noi mereu avem ideea asta – ori Est, ori Vest. De când sunt prezent la alegeri, mereu această frază și această alegere a fost cheia partidelor care se prezentau la alegeri.

Vocea Basarabiei: Dar atunci când faci alegerea, când aplici ștampila pe buletinul de vot, e mai ușor să știi pe cine sprijini din politicieni acolo, în Italia, sau aici, în Moldova?

Eduard Moldovanu: Am absolvit universitatea aici, în Italia, și anume Facultatea de Științe Politice și e mai simplu ca să aleg în ceea ce privește partea italiană, adică mereu citesc, mă „actualizez” cu tot ce se întâmplă în viața politică italiană și în același mod o fac și cu ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Personal mereu mă informez. E clar că în Italia, având parte politică diferită, votul meu nu e așa important, adică e important, dar nu în așa măsură. În Republica Moldova e diferit, pentru că la noi mereu avem ideea asta – ori Est, ori Vest. De când sunt prezent la alegeri, mereu această frază și această alegere a fost cheia partidelor care se prezentau la alegeri.

Vocea Basarabiei: Dar, în general, ce alegi: omul, partidul, promisiunea?

Eduard Moldovanu: Bine, politica este un program pe care politicienii vor să îl vândă și alegătorii să îl cumpere, dar este o diferență, după părerea mea, pentru că acest program durează 4 ani. În cazul dat, alegătorul își face așa, o linie, ca să înțeleagă pe cine să voteze în alegerile următoare. Eu sunt o persoană care am votat mereu dreapta, fiindcă așa mi s-a transmis de la părinți, am votat mereu dreapta în Republica Moldova, inclusiv în Italia, evident că am votat mereu partidele care preferau integrarea Republicii Moldova în comunitatea europeană și toate reformele pe care eu le văd aici, care sunt convins că ar fi bune și pentru Republica Moldova, ca să prosperăm.

Vocea Basarabiei: Dar câți ani i-ar trebui Republicii Moldova să ajungă la acele standarde pe care le aveți acolo, în Italia, la acele condiții, la acele servicii publice de calitate care se prestează cetățeanului?

Eduard Moldovanu: Știți, dna Valentina, noi suntem o țară mică, ceea ce eu vreau să vă spun și să vă confirm, noi în 30 de ani am prosperat, vă spun cu toată sinceritatea. Eu, de fiecare dată, și eu vin des acasă, din motivul că am așa un job, eu mereu văd ceva nou, frumos, infrastructuri schimbate, Moldova nu mai este cum era în 1991. 10 ani cred că ar fi OK, pentru că deja avem candidatura pentru a intra în comunitatea europeană, asta este important…

Vocea Basarabiei: Statutul de țară-candidată pe care l-a obținut Republica Moldova în vara anului trecut.

Eduard Moldovanu: Da, și dacă guvernarea, bine, acum e greu să analizez ce a făcut guvernarea actuală într-un an și jumătate, un an de război și jumătate de an de pandemie, 10 ani în viață de pace, numai cel mai important e să avem pace, pentru că dacă nu va fi pace, va fi cu mult mai greu să prosperăm și să ajungem la nivelul la care sunt acum țările occidentale.

De la dna președinte? La momentul actual, Maia Sandu e unicul politician în care am încredere, vă spun cu toată inima. La nivel internațional și-a făcut jobul pe 110%, fiindcă a reușit în așa momente grele să ia o diplomație, o parțialitate, să spunem așa, în ceea ce se întâmplă în Ucraina și ceea ce se întâmplă la nivel geopolitic.

Vocea Basarabiei: Ce așteptări ai avut și mai ai de la șefa statului, Maia Sandu?

Eduard Moldovanu: De la dna președinte? La momentul actual, Maia Sandu e unicul politician în care am încredere, vă spun cu toată inima. La nivel internațional și-a făcut jobul pe 110%, fiindcă a reușit în așa momente grele să ia o diplomație, o parțialitate, să spunem așa, în ceea ce se întâmplă în Ucraina și ceea ce se întâmplă la nivel geopolitic. Căci Moldova este anume alături, suntem un stat strategic și pentru partea estică, și pentru partea vestică. Ce mi-aș dori pentru Domnia Sa? Să se implice mai mult anume în partea internă a Republicii Moldova. Și vorbesc acum de cetățeanul de la țară, de la oraș, că și acolo trebuie de transmis să se facă ceva pentru ca starea să se îmbunătățească la persoanele care locuiesc acum în situații economice mai grele.

Vocea Basarabiei: Ce așteaptă cetățenii Republicii Moldova? Locuri de muncă, locurile de muncă să fie bine plătite, infrastructura să fie bună, calitatea educației, calitatea sănătății, calitatea serviciilor sociale, acestea ar fi așteptările cetățenilor.

Eduard Moldovanu: Da, acestea-s pe care le expunem de 30 de ani, acestea sunt cerințele, evident pentru ca oamenii, într-un cuvânt, să trăiască decent. Decent pentru mine este ca omul să-și permită, să aibă posibilitatea să mănânce sănătos, să se îmbrace frumos, să-și facă o vacanță, să nu aibă datorii și să aibă un cuib.

Vocea Basarabiei: Întrebarea cea mai frecvent întâlnită aici, în Republica Moldova – cine ajută Republica Moldova să se dezvolte din moment ce un milion de cetățeni se află departe de casă, iar în lipsa lor cine e cel/cei care pot să schimbe în bine situația, iar situația în bine înseamnă să fie făcute reforme, reforme multe, cetățeanul uneori reacționează și bolnăvicios, pentru că trebuie să facă și el un sacrificiu atunci când e vorba de implementarea unor adevărate reforme? Iată, în lipsa voastră, a celor plecați, voi credeți că puteți plasa toată responsabilitatea pe cei rămași ca, eventual, din cei care se află peste hotare după ce e mai bine să revină acasă?

Eduard Moldovanu: Nu, în niciun caz nu putem da responsabilitățile pe concetățenii noștri care sunt acasă, pentru că eu mereu sunt convins că noi suntem toți basarabeni, moldoveni și suntem responsabili față de pământul nostru și națiunea noastră în mod egal. Ceea ce se va întâmpla nu știu, adică e clar că acum acasă locuiesc mai puțini, numărul populației s-a micșorat, este fluxul acesta al migrării care a fost mereu, nu este corect că sunt cei de acasă vinovați, nu, noi trebuie să ne implicăm fiecare și măcar într-o mică măsură să contribuim pentru țara noastră. Asta o facem și aici între noi, basarabenii suntem uniți și cred că și acasă la fel trebuie să începem de la chestiile bazice. Și chestiile bazice eu le văd așa – de la casa noastră, de la drumul nostru, de a fi curat în fața porții, de a nu murdări, de a nu arunca gunoiul, de a fi mai buni cu vecinii pe care îi ai pe dreapta și pe stânga și așa până la ierarhia celor care stau la putere. Dacă vom face toți în așa mod, cred că avem viitor și sunt convins că va fi așa.

Basarabenii care locuiesc în alte state investesc în Republica Moldova, sunt investiții făcute de noi, fiecare într-un mod oarecare investim în Republica Moldova, cineva mai mult, altcineva mai puțin și se va continua astfel, problema e numai că puțini se vor întoarce definitiv acasă.

Vocea Basarabiei: Dar voi, cei care aveți o ședere lungă deja în străinătate, voi ați reușit totuși să economisiți niște bani, să aveți poate suficiente mijloace financiare pe care ați putea să le investiți în Republica Moldova? Vă vin asemenea idei, gânduri ca să plasați capitalul pe care l-ați adunat acolo la voi acasă, în Republica Moldova?

Eduard Moldovanu: Sunt convins că în ultimii 15 ani mulți basarabeni care locuiesc peste hotare investesc în Republica Moldova. Eu cunosc persoane care investesc în achiziționarea de terenuri, pentru că suntem o țară agrară și avem unul dintre cele mai bune soluri din Europa, de asemenea, cunosc persoane care investesc în domeniul imobiliar, în construcții; la fel cunosc pe cineva care s-a întors acasă și a început de la mici brutării, uscătorii, adică sunt deja mulți pași făcuți de persoane care se întorc. În cazul dat, basarabenii care locuiesc în alte state investesc în Republica Moldova, sunt investiții făcute de noi, fiecare într-un mod oarecare investim în Republica Moldova, cineva mai mult, altcineva mai puțin și se va continua astfel, problema e numai că puțini se vor întoarce definitiv acasă. Mulți investesc în Republica Moldova, dar continuă să locuiască peste hotare, pentru că au businessuri deschise și aici. Acesta este un lucru optimist, din punctul meu de vedere, fiindcă noi, basarabenii, acum în Occident nu mai suntem omul care lucrează la cineva, sunt mulți, cred că 30-40 la sută cei care își au afacerile lor, adică și-au făcut businessuri aici și încearcă într-un mod oarecare să investească și la baștină.

Vocea Basarabiei: Dar ce se crede? Că banii au nevoie de stabilitate, cei care practică afacerile au nevoie și de predictibilitate, dar iată că în Chișinău se mai organizează proteste și cei care organizează aceste proteste spun că ar trebui de declanșat alegeri parlamentare anticipate, de dat jos Maia Sandu. Voi cum vedeți aceste acțiuni de protest?

Eduard Moldovanu: Bine, eu acum vorbesc despre mine, dar cred că majoritatea văd așa, pot să spun că faptul că avem un război alături, mereu în Republica Moldova a avut loc această dispută – pro-Rusia, pro-Occident, în republica noastră locuiesc mulți de origine rusă, bulgară ș.a., ceea ce se întâmplă, ce am văzut zilele acestea la Chișinău, protestele organizate de Partidul „Șor”, ei le-au făcut mereu în ultimii 5 ani, nu le văd niciun sens și nu prezintă niciun risc de alegeri parlamentare anticipate, sunt niște acțiuni pur politice, după părerea mea. Proteste au făcut în anii trecuți și partidele de dreapta, când era la guvernarea dl Plahotniuc, adică sunt acțiuni politice, care fac parte din democrație, este important să fie autorizate, să fie civilizate, pentru că protestul este o acțiune politică, dar e important să fie pașnic. Alegerile sunt anume momentul unde cineva câștigă și cineva pierde și trebuie să avem respect și pentru acei care pierd.

Puterea la Chișinău ca să fie schimbată, asta ar însemna un război, vă spun sincer, fiindcă ea poate fi schimbată numai dacă se implică Rusia.

Vocea Basarabiei: Dar schimbarea puterii la Chișinău ce ar însemna, ce semnale ar transmite? Și e posibil, totuși, prin aceste acțiuni de protest să fie dată jos actualmente puterea?

Eduard Moldovanu: Nu, dacă vă referiți acum la acțiunile Partidului „Șor”, nu; puterea la Chișinău ca să fie schimbată, asta ar însemna un război, vă spun sincer, fiindcă ea poate fi schimbată numai dacă se implică Rusia. Asta-i clar, n-o spun eu, o spun analiștii, o spun politicienii, o spun experții în geopolitică și în geopolitică militară, numai în așa mod avem acest risc, dar asta nu se va întâmpla, pentru că dna Maia Sandu în ultimul an face tot posibilul pentru ca să nu se întâmple acest lucru.

Vocea Basarabiei: Cel puțin ar trebui să existe și un sprijin din partea cetățenilor?

Eduard Moldovanu: Evident că trebuie să fie sprijin, dar văzând persoanele care au protestat în aceste zile, respect pentru persoanele care ies la protest, pentru că mulți evident sunt persoane care trăiesc rău, dar nu este niciun risc pentru alegeri anticipate și schimbarea puterii în Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: Dar ce părere ai despre oamenii care vin la proteste contra unei sume de bani?

Eduard Moldovanu: Cred că oamenii care vin la proteste contra unei sume de bani sunt disperați, nu pot să judec, că vom fi judecați de Dumnezeu, e clar că sunt contra. E o chestie pe care au făcut-o și partidele de dreapta, să nu uităm, asta este Republica Moldova și de asta nu am judecat nici atunci și nu judec nici azi, este o chestie care clar că este ilegală, dar încă nu am văzut un proces în acești 30 de ani la niciun partid politic care a încercat să cumpere voturile cetățenilor sau a plătit persoanele ca să iasă la proteste. Nu este corect, asta-i clar, dar nu pot judeca persoanele acestea.

Vocea Basarabiei: Cum ar trebui să fie relația guvernare-opoziție politică?

Eduard Moldovanu: Relația guvernare-opoziție într-o democrație, așa o văd eu, ar trebui să fie sănătoasă. Aici vreau să aduc exemplul Italiei, unde este o opoziție sănătoasă și relațiile dintre ei sunt sănătoase. Și trebuie să fie în primul rând o relație cu obiectivul bunăstarea cetățeanului, trebuie să fie anume așa un gen de relații și să nu fie mereu anume fraza asta – Rusia sau Occidentul? Trebuie să colaboreze între ei, au 4 ani la dispoziție și astfel eu văd că între opoziție și guvernare trebuie să fie o colaborare pentru bunăstarea cetățenilor și a republicii noastre, indiferent că-i dreapta, că-i stânga sau centru, pentru că politica este rotativă – azi suntem noi, mâine veți fi voi și așa o să se întâmple, și asta o demonstrează și Republica Moldova.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.