VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Audieri la Parlament privind omorul lui Oleg Horjan. Serebrian: Este important ca și cei de la Tiraspol să dorească să găsim adevărul

Omorul activistului civic din stânga Nistrului, Oleg Horjan, a fost discutat la ședința de astăzi a Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova.

La discuții au mai participat vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, precum și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției, ai Procuraturii Generale și ai Serviciului de Informații și Securitate.

Potrivit lui Oleg Serebrian, toate instituțiile de forță din Republica Moldova s-au autosesizat privind această crimă.

Suntem într-o comunicare permanentă și cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Misiunea locală, Comisia Unificată de Control de asemenea au făcut un demers în sensul posibilității efectuării unor investigații pe linia Comisiei, care implică toate organele de forță din Republica Moldova, întrucât tragedia s-a produs pe teritoriul zonei de securitate. Este însă foarte important ca și cei de la Tiraspol să fie cooperanți și să dorească să găsim acest adevăr”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian.

În urma discuțiilor, președintele Comisiei parlamentare speciale, Mihail Popșoi, a declarat că autoritățile responsabile au prezentat informațiile pe care le dețin.

Noi ne dorim ca instituțiile responsabile să investigheze cazul lui Oleg Horjan și să îi tragă la răspundere pe acei care se fac vinovați. Avem încredere că autoritățile Republicii Moldova vor depune tot efortul pentru ca această crimă să fie elucidată. În acest moment se investighează mai multe ipoteze. Eu îndemn pe toată lumea să trateze acest caz obiectiv și să nu se opereze cu informații neverificate”, a menționat vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi.

Amintim că la data de 17 iulie, Oleg Horjan a fost găsit înjunghiat în casa sa situată într-o localitate din suburbia orașului Tiraspol. Politicianul ar fi primit mai multe plăgi ce i-ar fi provocat decesul.

Poliția Republicii Moldova a confirmat informația și a precizat că Oleg Horjan a fost deținut ilegal de așa-numitele autorități de la Tiraspol. Poliția de la Chișinău s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare ce vizează infracțiunea de omor.

Ieri, milițienii de la Tiraspol au anunțat că că Andrei Duminică, un bărbat din Dubăsari, s-ar face vinovat de moartea liderului opoziției din regiunea transnistreană, Oleg Horjan. De cealaltă parte, Procuratura Generală anunță că a retras de la Bender dosarul pornit pe cazul omorului activistului civic, iar principalul suspect a prezentat dovezi că de mai bine de două luni se află peste hotarele țării.

Horjan a fost considerat ca fiind în opoziție față de regimul de la Tiraspol, anterior acesta a fost deținut timp de patru ani, pentru organizarea unui miting. După eliberare, acesta a fondat „Uniunea forțelor de opoziție din Transnistria”.

Oleg Horjan avea 47 de ani. În decembrie anului trecut, a ieșit din închisoare unde a stat timp de patru ani și jumătate, fiind învinuit de „insulte la adresa autorităților”.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.